Marea Britanie dispune de o agricultură intensivă, puternic mecanizată, după standardele europene, producând 60 la sută din necesarul intern de hrană cu doar 2% din populaţia activă.
Agricultura britanică utilizează aproximativ 70% din suprafaţa terestră a ţării, însă contribuie la formarea Produsului Intern Brut cu doar 0,7 procente. În pofida avansului tehnologic, a solului fertil şi a subvenţiilor de care dispun, britanicii realizează venituri modeste comparativ cu alţi fermieri din Europa Occidentală, în principal din cauza preţurilor scăzute ale produselor agricole la poarta fermei. Din această cauză, prea puţini tineri sunt atraşi de acest domeniu de activitate, astfel încât vârsta medie a celor care lucrează în agricultură depăşeşte acum 59 de ani.
Suprafaţa medie a unei exploataţii este de 76,5 hectare
Potrivit ultimului recensământ agricol, suprafaţa medie a unei exploataţii este de 76,5 hectare. În total, Marea Britanie numără 223 mii de gospodării agricole, dintre care aproape jumătate ocupă o suprafaţă mai mică de 20 hectare.
Circa 46 la sută din ferme sunt specializate pe producţia vegetală, iar 17 la sută dintre acestea controlează aproape 67 la sută din suprafaţa totală cultivată.
Mai multe detalii puteţi citi în revista Recolte Bogate – ianuarie 2013.





