2 minute de citit

Maramureş: Fenomenele meteorologice au produs pagube în valoare de 2,5 milioane lei

Fenomenele meteorologice înregistrate în lunile mai şi iunie au afectat grav nouă localităţi din judeţul Maramureş, totalul pagubelor depăşind 2,5 milioane de lei, potrivit autorităţilor locale.

„Ruperile de nori au făcut prăpăd mai ales în comuna Cicârlău, unde s-a înregistrat o cantitate de precipitaţii de 63,5 l/mp, însă probleme mari s-au mai înregistrat în Baia Mare, Ulmeni, Şomcuta Mare, Ocna Şugatag, Copalnic Mănăştur, Remetea Chioarului, Coaş şi Bistra. Precipitaţiile căzute în aversă au contribuit la formarea de torenţi pe versanţi, care au crescut nivelul şi debitelor unor văi şi pâraie, inundând gospodării şi distrugând drumuri şi apărări de mal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, Dan Bucă.

Zece locuinţe şi 49 de anexe gospodăreşti au fost inundate de scurgerile de pe versanţi, iar inundaţiile au afectat infrastructura rutieră, respectiv sectoare de drum naţional, judeţean, drumuri comunale, străzi şi uliţe, drumuri forestiere şi de exploataţie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al CJSU Maramureş, cursurile de apă au avariat 11,37 kilometri de apărări de mal. Au fost inundate peste 11 hectare de teren agricol, o mare parte din culturi fiind distruse. sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×