2 minute de citit

MADR intenţionează deschiderea unei noi sesiuni pe Măsura 121 dedicată fermelor de semi-subzistenţă

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a prezentat în şedinţa de Guvern de miercuri o notă prin care deţinătorii de ferme familiale ar putea fi sprijiniţi din fonduri europene pentru achiziţia de utilaje sau pentru construcţii.

Şeful MADR a spus că va discuta în perioada următoare cu reprezentanţii Comisiei Europene modificarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), astfel încât deţinătorii de ferme familiale să poată obţine fonduri europene pentru a face diverse investiţii. „Aceasta este principala modificare pe care doresc să o fac în PNDR în 2013. Aş vrea să vin cu măsuri complementare pentru deţinătorii de ferme familiale, care să-i ajute pe aceşti oameni să facă investiţii şi să-şi desfacă producţia pe care o obţin”, a declarat Daniel Constantin.
Ferma familială reprezintă entitatea care desfăşoară o activitate economică permisă de lege, individual sau împreună cu familia sa pentru asigurarea autoconsumului, dar şi pentru  comercializarea surplusului de produse obţinute. Activitatea economică desfăşurată de către ferma familială – permanent, ocazional sau temporar – trebuie înregistrată şi autorizată în condiţiile legii.

În acest sens, MADR intenţionează deschiderea unei noi sesiuni pe Măsura 121 dedicată exploataţiilor de semi-subzistenţă în vederea dezvoltării activităţii agricole către piaţă, unde valoarea finanţărilor pe proiecte poate fi între 5.000 şi 50.000 euro. Aceşti beneficiari pot fi eligibili la viitoarea schemă de subvenţionare a dobânzii şi pentru cea de actualizare a diferenţei de curs valutar pentru achiziţia de utilaje în cadrul măsurii 121 se arată într-un comunicat al Ministerului. De asemenea, se vor stabili proiecte tip, acordate cu titlu gratuit, pentru ferme destinate acestor fermieri.

Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×