SCHIMBARE LA ACORDAREA SUBVENȚIEI. Un proiect de act normativ, care modifică criteriile de acordarea a subvenției de 3000 de euro pentru culturile de tomate, prevede interdicția acordării ajutorului de minims solicitanților a căror suprafață de culturi de tomate în spații protejate este obținută prin divizarea unei suprafețe cu spații protejate existentă la data intrării în vigoare a actului normativ, indiferent de modalitatea de transfer al suprafeței, cu excepția succesiunilor și a contractelor de vânzare.
Potrivit proiectului de act normativ, publicat miercuri, 2 octombrie 2019, pe pagina oficială a Ministerului Agriculturii, schema de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susținerea produsului tomate în spații protejate.
Beneficiarii acestui sprijin financiar sunt:
– producătorilori agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor
măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, valabil până la data plăţii ajutorului de stat.
– producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare;
– producătorilor agricoli persoane juridice.
O suprafață de teren cultivată cu tomate în spații protejate poate face obiectul schemei de ajutor de minimis o singură dată pe an.
Pentru a fi eligibili la aplicarea schemei de ajutor la cultura de tomate, solicitantii trebuie să îndeplinească următoarele criterii
cumulative de eligibilitate:
a)să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minim 1000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placa indicator cu
dimensiunile de Indicator cu dimensiunile de circa 150 x 200 cm,
pe care să se găsească inscripția ,,Program susținere tomate, anul 2020, beneficiar numărul …………….,Direcția pentru agricultură
a județului……………./Municipiului București”.
b) să obțină o producție de minim 2 kg tomate/mp;
c)să fie înregistrati în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate în anul de cerere.
d)să facă dovada producției realizate potrivit prevederilor lit. a) și b) prin documente justificative privind valorificarea producției.
Valoarea sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 14.248,8 lei/beneficiar/an, care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019.
De asemenea, prin proiectul de act normativ se prevede interdicția acordării ajutorului de minims solicitanților a căror suprafață de
culturi de tomate în spații protejate este obținută prin divizarea unei suprafețe cu spații protejate existentă la data intrării în
vigoare a actului normativ, indiferent de modalitatea de transfer al suprafeței, cu excepția succesiunilor și a contractelor de vânzare.
Producătorii agricoli, beneficiarii schemei de minims, dețin în marea lor majoritate exploatații de mici dimensiuni, specifice sectorului de legume, parte din ei fiind constituiți în forme asociative având obligația de a face dovada valorificării produselor prin intermediul acestora.
Documentele justitificative asigură, de asemenea, trasabilitatea produselor, de la poarta fermei până la consumatorul final, astfel că se realizează verificarea provenienței produselor și a calității acestora prin controalele fitosanitare. Totodată, MADR monitorizează prețul produselor în piață, acest lucru venind în sprijinul autorităților, fiind astfel un indicator și pentru stabilirea normei de venit. Astfel, se asigură un flux informaţional necesar privind structura sortimentală și cantitativă a produselor obținute precum și locul de producere, conferind în același timp informații privind potențialul productiv al zonelor legumicole în vedere înființării unor parteneriate pentru constituirea centrelor de colectare și a spațiilor de depozitare pentru legume.
Documentele justificative fac dovada că schema de minimis și-a atins scopul și că astfel sprijinul se acordă celor care desfășoară activitate economică în domeniul producției primare de produse.
Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a 3 exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.
Prin acordarea acestui sprijin financiar se urmărește eficientizarea activităţii acestor sectoare, precum și asigurarea necesarului de consum cu legume proaspete și de calitate. Cu toate acestea, în situația în care solicitantul sprijinului nu mai poate continua activitatea agricolă din motive independente de voința sa/deces, suprafața poate fi înstrăinată prin contract de vânzare/succesiune cu condiția înregistrării în Registrul agricol. Prin contractul de vânzare/succesiune se realizează transferul suprafeței în mod definitiv, astfel încât este îndeplinită intenția de reglementare a interdicției divizării unei exploatații.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, și înainte de depunerea cererii, direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, în prezența potențialilor beneficiari, verifică sumele rămase și potențial a fi primite prin prezenta schemă se ajutor de minimis, rezultate după însumarea ajutoarelor de minimis primite pe durata a trei exerciții financiare, respectiv ajutoarele acordate în cele două exerciții financiare precedente și în exercițiul financiar în cauză, și până la concurența sumei de 20.000 euro, potrivit art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol.
După efectuarea verificării mai sus menționate, beneficiarii depun, înainte de înființarea culturii, până cel târziu la data de 20 martie inclusiv, cererea de înscriere în program prin care solicită înregistrarea în Registrul unic pentru accesarea Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate.
Proiectul mai prevede faptul că reprezentanții direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, având în vedere cererea de înscriere în program și declarația pe propria răspundere și în baza comunicării solicitanților, verifică înființarea culturii și începutul rodirii, potrivit fișelor prevăzute in anexele proiectului de act normativ.
Pentru obținerea ajutorului de minimis, solicitanții înregistrați în Registrul unic pentru accesarea Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate au obligația să depună la direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București documente justificative care să ateste comercializarea producției de tomate obținute din spațiile protejate, până la data de 27 decembrie 2020 inclusiv.






