MADR ASTĂZI. Ministerul Agriculturii a publicat astăzi, în dezbatere, un proiect de ordonanță de urgență prin care se acordă un ajutor de stat crescătorilor de porci care-și extind ferma și creează noi locuri de cazare pentru porcine de reproducție, creștere și îngrășare.
Potrivit proiectului de act normativ, ajutorul de stat se acordă pentru investiţii în
– locuri noi de cazare în complexe de porcine pentru reproducție, creștere și îngrășare
– locuri de cazare în complexe de porcine pentru reproducție, creștere și îngrășare cu cel puțin o fermă zootehnică aflată în conservare
Beneficiarii:
Persoane fizice autorizate, PFA, întreprinderi individuale, II şi întreprinderi familiale, IF, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.182/2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și societăților agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și compeltările ulterioare și/sau persoanelor juridice constituite în baza Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care deţin exploataţie/i înregistrate/autorizate sanitar-veterinar, la data înregistrării în program, şi în care se desfăşoară activitate zootehnică în sectorul suin, așa cum este prevăzut la art. 3 lit. b), pentru investiții într-un număr de 1.500 sau 3.000 de locuri noi de cazare în complexe de porcine pentru reproducție, creștere și îngrășare pe beneficiar
Acești beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să deţină un drept real asupra suprafeței de teren aferentă investiţiilor realizate în baza Programului de susţinere a crescătorilor de porcine pentru înființarea de locuri de cazare în complexe de porcine de reproducție, creștere și îngrășare;
b) să fie înregistrați la Oficiul Registrului Comerțului, la data adoptării Ordonanţei de urgenţă, cu codul CAEN principal 0146 – Creșterea porcinelor, autorizat conform legislației în vigoare.
c) suplimentar, în cazul beneficiarilor Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, aprobat prin Legea nr. 195/2018, trebuie să fi realizat, până la data depunerii cererii de finanțare, minimum 50% din valoarea investiției, fapt demonstrat prin utilizarea integrală a primelor două tranșe de sprijin, respectiv prin depunerea raportului de progres aferent tranșei a 2-a la Direcția pentru Agricultură Județeană sau, după caz, a municipiului București.
PFA şi/sau IF şi/sau II, precum și societăți agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991, cu modificările și compeltările ulterioare și/sau persoanelor juridice constituite în baza Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care deţin ferme zootehnice sau module de ferme zootehnice aflate în conservare la data înregistrării în Program, pentru investiții într-un număr de 1.500 sau 3.000 de locuri de cazare în complexe de porcine pentru reproducție, creștere și îngrășare cu cel puțin o fermă zootehnică aflată în conservare, așa cum este prevăzut la art 3, lit. l). În acest caz se poate opta pentru realizarea investiției, parțial în construcții existente în cadrul fermei aflată în conservare și parțial în construcții noi realizate pe același amplasament sau în cadrul unui nou amplasament, ținând seama de costurile aferente fiecărui tip de construcție respectiv locuri de reproducție, creștere tineret de la înțărcare până la maxim 30 kg sau locuri de îngrășare, sau numai pentru realizarea investiției în construcții existente în cadrul fermei aflată în conservare. Indiferent de opțiunea aleasă, valoarea maximă eligibilă a costului unui loc de cazare în complexe de porcine cu cel puțin o fermă zootehnică aflată în conservare.
Acești beneficiari trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să deţină un drept real asupra suprafeţei de teren aferentă investiției și a fermei sau modului de fermă zootehnică aflată în conservare necesară investiţiilor realizate în baza Programului de susţinere a crescătorilor de porcine pentru înființarea de locuri de cazare în complexe de porcine de reproducție, creștere și îngrășare;
b) să fie înregistrați la Oficiul Registrului Comerțului, la data adoptării Ordonanţei de urgenţă, cu codul CAEN principal 0146 – Creșterea porcinelor, autorizat conform legislației în vigoare.
c) suplimentar, în cazul beneficiarilor Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, aprobat prin Legea nr. 195/2018, trebuie să fi realizat, până la data depunerii cererii de finanțare, minimum 50% din valoarea investiției, fapt demonstrat prin utilizarea integrală a primelor două tranșe de sprijin, respectiv prin depunerea raportului de progres aferent tranșei a 2-a la Direcția pentru Agricultură Județeană sau, după caz, a municipiului București.
Persoane fizice autorizate, PFA, întreprinderi individuale, II şi întreprinderi familiale, IF, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.182/2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și societăților agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și compeltările ulterioare și/sau persoanelor juridice constituite în baza Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror exploataţii agricole permit integrarea producției vegetale în activitatea zootehnică în vederea asigurării rațiilor furajere, respectiv au, ca medie a ultimilor 3 ani anteriori depunerii cererii de finanțare, minimum 1.000 ha teren arabil identificabil în Sistemul Integrat de Administrare și Control (IACS), pentru investiții într-un număr de 1.500 de locuri noi de cazare în complexe de porcine pentru reproducție, creștere și îngrășare pe beneficiar, așa cum este prevăzut la art. 3, lit. k);
Condiții:
a) să deţină suprafaţa de teren necesară investiţiilor realizate în baza Programului de susţinere a crescătorilor de porcine pentru înființarea de locuri de cazare în complexe de porcine de reproducție, creștere și îngrășare;
b) să fie societăți active în ultimii 3 ani anteriori depunerii cererii de finanțare ale căror exploataţii agricole permit integrarea producției vegetale în activitatea zootehnică în vederea asigurării rațiilor furajere, respectiv au, ca medie a ultimilor 3 ani anteriori depunerii cererii de
finanțare, minimum 1.000 ha teren arabil identificabil în Sistemul Integrat de Administrare și Control (IACS);
c) să fi înregistrat profit net în minim 2 ani din ultimii 3 ani fiscali anteriori depunerii proiectului.
d) să fie înregistrați la Oficiul Registrului Comerțului, la data adoptării Ordonanţei de urgenţă, cu codul CAEN principal 0111 – Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, autorizat conform legislației în vigoare.
Ajutorul de stat se acordă unui beneficiar, o singură dată pentru un loc de cazare dezvoltat prin Programul de susţinere a crescătorilor de porcine pentru înființarea de locuri de cazare în complexe de porcine de reproducție, creștere și îngrășare, pentru un singur complex de porcine de reproducție, creștere și îngrășare.
Valoarea eligibilă a costului unui loc nou de cazare în complexe de porcine de reproducție, creștere și îngrășare este de maximum 13.300 euro/loc.
Valoarea eligibilă a costului unui loc de cazare într-un complex de porcine pentru reproducție, creștere și îngrășare în cel puțin o fermă zootehnică aflată în conservare este de maximum 10.180 euro/loc.
Cererile pentru acest ajutor se depun la direcția agricolă județeană pe a cărei rază teritorială se realizează investițiile.
Documentele anexate cererii:
a) împuternicire/procură notarială şi o copie a BI/CI al/a împuternicitului persoană fizică (dacă este cazul);
b) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, precum şi copie a BI/CI al/a reprezentantului legal;
c) dovadă cont activ bancă/trezorerie;
d) pentru terenurile pe care se realizează investiţia, copii ale documentelor care atestă dreptul de proprietate, administrare, uz, uzufruct, superficie, concesiune, servitute sau altele, dobândit în condițiile legii, certificate de moştenitor, act administrativ de restituire, hotărâre judecătorească, lege;
e) plan cadastral;
f) în cazul beneficiarilor prevăzuţi la art. 4 alin. (1), lit. a), copie a înregistrării/autorizației sanitară veterinară, pentru exploataţia/iile deținute la data înregistrării cererii de finanțare, în care se desfăşoară activitate zootehnică în sectorul suin, așa cum este definită la art. 3 lit. b).
g) în cazul beneficiarilor prevăzuţi la art. 4 alin. (1), lit. c), cererile din sistemul APIA, din care să rezulte media suprafețelor utilizate în ultimii 3 ani anteriori depunerii cererii de finanțare;
h) în cazul fermelor zootehnice aflate în conservare, definite la art. 3 lit. i), copii ale documentelor care atestă dreptul de proprietate și, dacă este cazul, aviz/autorizație/acord emise de Direcția Sanitară Vetrinară județeană sau a Municiliului București, precum și documente
emise de Direcția Sanitară Vetrinară județeană sau a Municiliului București din care să rezulte că în ultimii 3 ani anteriori depunerii cererii de finanțare ferma nu a fost populată;
i) studiul de fezabilitate conform HG nr. 907/2016 pentru investiţia ce se realizează în cadrul Programului de susţinere a crescătorilor de porcine pentru înființarea de locuri de cazare în complexe de porcine de reproducție, creștere și îngrășare;
j) extras de carte funciară şi planul de delimitare și amplasare a imobilului pentru terenul/terenurile pe care se realizează investiţia; Prin extrasul de carte funciară, beneficiarii trebuie să dovedească faptul că terenul / clădirile sunt libere de sarcini, fie are aprobarea pentru
investiție de la creditor.
k) situațiile financiare anuale aprobate ale beneficiarului, corespunzătoare ultimilor 3 exerciții financiare încheiate;
l) certificat de urbanism valabil sau autorizație de construire.
Proiectul de ordonanță este publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii.