2 minute de citit

LAPAR se adresează ministrului de finanţe pentru soluţionarea problemelor cauzate de seceta prelungită

Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), în numele producătorilor agricoli din sectorul vegetal, ca reprezentant legal, adresează ministrului de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, propuneri prinvind rezolvarea problemelor apărute ca efecte ale secetei instalate în toamna anului trecut şi a pierderilor suferite de fermieri.

„Ca urmare a instalării la începutul lunii august 2011 a secetei atmosferice, cu efecte grave în seceta pedologică, culturile agricole semănate în toamna anului 2011 sunt puternic afectate. La ora actuală, starea tehnică a acestor culturi (grau, orz, rapiţă) nu este corespunzătoare. Astfel, grâul nu este răsărit decât în proporţie de 30%, iar rapiţa riscă să fie calamitată pe întreaga suprafaţă semănată.
Faţă de această stare gravă în care se găsesc culturile agricole semănate în toamna anului 2011, respectiv cele de grâu, orz, rapiţă, vă supunem atenţiei următoarea propunere:
Cheltuielile făcute cu aceste culturi, în caz de calamitate să fie deductibile în justificarea înfiinţării în primăvara acestui an a unei alte culturi”, se arată în comunicatul LAPAR.

Producătorii agricoli solicită ministrului de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu chiar şi o întâlnire de lucru, pentru soluţionarea problemelor create de seceta din toamna anului trecut.

„Ne exprimăm disponibilitatea de a ne întâlni cu dumneavoastră pentru ca împreună să găsim soluţii care să conducă la diminuarea efectelor negative ale secetei. Vă rugăm, Domnule Ministru, să acordaţi o atenţie deosebită celor expuse în solicitarea noastră care corespunde realităţii şi poate afecta siguranţa alimentară a ţării noastre„, se arată în documentul semnat de preşedintele LAPAR, Laurenţiu Baciu.

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×