Agricultorii s-au dovedit cei mai buni platnici, iar investiţiile în agricultură cel mai uşor şi rapid de recuperat, a declarat Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
„Stimaţi bancheri, vreau să vă reamintesc că nu agricultura a falimentat bănci. Agricultorii s-au dovedit, aşa cum am mai spus-o, cei mai buni platnici, cei mai buni colaboratori ai celor care i-au finanţat. Pe de altă parte, investiţiile în agricultură s-au dovedit a fi cel mai uşor şi rapid de recuperat. Şi încă ceva, 15-20 de ani v-aţi îmbogăţit pe seama economiei româneşti, inclusiv pe seama agriculturii. Cred că a sosit momentul măcar să echilibrăm lucrurile. Să mai îmbogăţim şi agricultorii şi ţara”, a spus Baciu.
Este necesară o bancă agricolă
Preşedintele LAPAR a reafirmat că, pentru a facilita accesul fermierilor la credite, a propus, în mai multe rânduri, înfiinţarea unei bănci agricole şi crearea creditului ipotecar. „Sunt aspecte încă nerezolvate asupra cărora insistăm în continuare. Nu este greu, doar să se vrea. În ceea ce priveşte relaţiile fermierilor cu Fondul de Garantare a Creditului Rural, apreciem că în absenţa acestuia, poate 80-90% din investiţiile majore în agricultură şi nu numai în acest sector n-ar fi posibil de realizat, mai ales în condiţiile în care băncile solicitau uneori peste 130% garanţii, inclusiv pentru dobânzile aferente creditelor”, a mai afirmat Laurenţiu Baciu.
LAPAR a organizat, marţi, 20 martie a.c., conferinţa „Cum se corelează reformele propuse de Politica Agricolă Comună pentru perioada 2014 – 2020 cu strategiile proprii ale fermierilor români”.
sursa: Agerpres





