3 minute de citit

IRIMESCU: Au mai RĂMAS 6.500 de FERMIERI ROMÂNI care nu și-au PRIMIT SUBVENȚIILE!

SUBVENȚII APIA. Din 192.000 de fermieri români care au accesat subvenții pe zootehnie, au mai rămas doar 6.500 care nu și-au primit, până acum, banii, declară ministrul agriculturii, Achim Irimescu, pentru Viața Satului, TVR1.

Din cei 192.000 au mai rămas 6.500 care au probleme. Sunt greșeli la  modul de completare a cererilor, sunt și lucruri absurde. De exemplu, un fermier care are câteva zeci de capete de animale, a bifat pe cererea unică și schema pentru micul fermier. Ceea ce înseamnă anularea celorlalte subvenții pe care le-a bifat pe cerere, spune ministrul agriculturii, pentru sursa citată.

Schema pentru micul fermier este în valoare maximă de 1.250 euro/exploatațiile agricole de până 7 ha. Fermierul care a bifat această schemă riscă să piardă o grămadă de bani dacă e să ne gândim la cuantumul mare al subvenției pe cap de bovină, ajutor național tranzitoriu, ANT, 97,40 euro/cap de vită de carne și nu mai vorbim de sprijinul cuplat care este aproape 1.222 euro/cap de vacă.

Ministrul agriculturii spune că foarte mulți fermieri români nu cunosc Politica Agricolă Comună și nu știu să-și completeze cererile unice de plată. În același timp, nici măcar funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) nu stăpânesc bine prevederile PAC.

Achim Irimescu a recunoscut la Festivalul Cepei din Pericei că lucrurile trebuie simplificate pentru că sunt extrem de complicate cererile unice de plată și fermieri ar trebui să fie doctori în știință ca să le descurce.

Trebuie neapărat să simplificăm foarte mult, pentru că de-a lungul timpului s-a complicat foarte mult şi fermierii noştri ar trebui să fie adevăraţi doctori în ştiinţă ca să poată să aplice această politică agricolă comună. În plus, Agenţiile de Plăţi nu sunt agenţii de consultanţă şi ei au mari probleme în a sprijini fermierii să-şi completeze documentele corespunzător şi a nu face erori, a spus ministrul agriculturii.

Achim Irimescu îi asigură pe fermierii români că toți cei care nu au avut probleme în cererile unice de plată și-au primit deja banii. Chiar și fermierii mari care au accesat tot ce există schemă de plată în agricultură.

La această oră s-au plătit toți banii către fermierii care nu au probleme în dosare. Eu am făcut apel la Agenția de Plăți să cheme pe fiecare fermier în parte și să rezolve problemele. Sunt și cazuri în care medicul veterinar e  în concediu (…) sau fermierul a vândut animalele și nu are modificarea făcută în șeptel.  De exemplu, am avut un fermier, suntem aproape de rezolvarea dosarului, care are absolut toate schemele, și la animale, și la vegetal. Un fermier mare din Suceava. A trebuit să oprim sistemul și să-l întoarcem în sistemul informatic pentru toate schemele, a declarat Irimescu, pentru TVR 1.

Ministrul agriculturii face un apel către fermierii din sectorul zootehnic să nu se supere și să nu-i poarte pică pentru că intenția lui a fost ca ei, toți, să intre în posesia banilor care li se cuvin.

Cisteste si...

oi capra bani o

Ajutor de urgență pentru crescătorii de oi și capre!

𝐁𝐥𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐱𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐨𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚𝐩𝐫𝐢𝐧𝐞 𝐯𝐢𝐢 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐭̦𝐞 – 𝐨 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐚̆ 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞! Avertizează europarlamentarul român […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×