Printr-o investiţie de peste două milioane de euro, compania Transgex SA deţine în localitatea Livada, judeţul Bihor, peste două hectare de seră încălzite cu apă geotermală destinate producţiei de tomate
Apa geotermală, folosită ca sursă de energie, este nepoluantă, fiind extrasă dintr-un foraj de mare adâncime, iar sistemul de cultură adoptat este hidrocultura, necesarul de macro, micro şi ultramicroelemente fiind asigurat plantelor printr-un sistem complet automatizat de fertirigare. Factorii climatici din seră sunt menţinuţi în parametrii optimi printr-o serie de senzori, termometre şi umidometre, datele înregistrate de acestea fiind transmise unui sistem computerizat care menţine aceşti parametrii la un nivel optim specific culturii din seră.
În prezent, capacitatea serelor deţinute de către Transgex se ridică la 25.800 plante, iar producţia obţinută cu acest sistem de cultură poate ajunge până la 400 tone/hectare/an.
Tomatele obţinute sunt deja comercializate în România şi Ungaria, compania intenţionând să extindă suprafeţele de seră, respectiv comercializarea acestor produse pe pieţele din Uniunea Europeană. sursa: Agerpres





