2 minute de citit

Într-o localitate din Sălaj au secat toate fântânile: animalele sunt adăpate cu apă adusă de pompieri

Primăriile a trei comune din judeţul Sălaj au solicitat, în ultimele zile, sprijin din partea pompierilor pentru transporturi de apă necesare adăpării animalelor, după ce seceta din această vară a dus la secarea fântânilor şi apelor în unele zone din judeţ.

„La finele lunii iulie am fost solicitaţi pentru un transport de 9.000 de litri de apă menajeră pentru animale, în localitatea Saşa, din comuna Ileanda, iar în această lună am mai dus aceeaşi cantitate la Moigrad, în comuna Mirşid. De asemenea, pompierii au transportat câte 18.000 litri de apă în Drighiu, comuna Halmăşd, şi la Mănăstirea Strâmba”, a declarat Lucian Jacodi, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, citat de Agerpres.

În Drighiu au secat toate fântânile

Potrivit primarului comunei Halmăşd, Gavril Puşcaş, intervenţia pompierilor a fost necesară după ce seceta a dus la secarea unui pârâu, dar şi a tuturor fântânilor din localitatea Drighiu.

„În Drighiu nu mai avem nici o sursă de apă. Valea care trecea prin sat a secat, iar fântânile au secat şi ele. Pentru băut, lumea aduce apă cu bidoanele din localităţile învecinate, iar pentru animale ne-au ajutat pompierii”, a precizat primarul, citat de Agerpres.

seceta_b

Şeful DADR Sălaj estimează că producţia de porumb va fi mai mică cu 20% decât cea de anul trecut

Lipsa apei a afectat, în judeţul Sălaj, şi culturile agricole, cel mai mult având de suferit de pe urma secetei culturile de porumb şi cele de legume, potrivit directorului Direcţiei pentru Agricultură (DADR) Sălaj, Ioan Bujiţă, citat de Agerpres. Acesta estimează o scădere a producţiei totale, la nivel de judeţ, de circa 20%, comparativ cu anul trecut.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×