3 minute de citit

Interdicția la export oi din fermele românești, prelungită!

Interdicția la export oi. Comisia Europeană a stabilit la 28 mai 2025 că exporturile de ovine din întreg județul Bihor este interzis până la începutul lunii octombrie, pe motiv că datele disponibile privind supravegherea pestei micilor rumegătoare în județul Bihor ar fi rămas insuficiente.

În urma apariției unui focar de pestă a micilor rumegătoare la o fermă din Bihor, în 10 martie, DSVSA anunța că în jurul focarului s-au delimitat zonele de protecţie (3 km) şi de supraveghere (10 km) și s-au luat măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor și mijloacelor de transport. În schimb, Decizia Comisiei Europene a fost să bage în carantină atât județul Bihor, cât și județul Arad, lovind crunt crescătorii de ovine din aceste zone, care au avut interdicție la exporturi.

transport auto animale o

”Potrivit informațiilor furnizate de România, acest nou focar reprezintă o recurență a bolii respective într-un areal care nu a fost niciodată afectat anterior, după mai mult de cinci luni de la ultimul focar raportat în România și după mai mult de două luni de la ridicarea tuturor măsurilor restrictive determinate de boala respectivă în statul membru respectiv, existând foarte puține informații cu privire la originea focarului și la posibila răspândire între focare, ceea ce indică faptul că este posibil ca boala să fi circulat deja în mai multe areale din România, nedetectată și în condițiile în care nu există nicio măsură restrictivă în vigoare pentru a preveni sau a încetini răspândirea ei”, se arată în Decizia Comisiei Europene din martie, citată de național.ro

Ulterior, pentru că nu a mai apărut niciun caz de pestă a micilor rumegătoare, restricțiile pentru județul Arad s-au ridicat, în schimb, cele pentru județul Bihor s-au prelungit succesiv, până la data de 8 iunie. Explicația Comisiei Europene a fost că nu a primit suficiente informații de la autoritățile române cu privire la rezultatele anchetei epidemiologice. În mod stupefiant, în ziua de 28 mai, înainte de a se împlini data limită a restricțiilor, Comisia Europeană anunță o nouă prelungire, extrem de drastică, până la 30 septembrie 2025, pentru întreg județul Bihor.

Motivul invocat de Comisia Europeană a fost că ”de la adoptarea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/638, datele disponibile privind supravegherea bolii în județul Bihor rămân insuficiente pentru a evalua situația epidemiologică în ceea ce privește infecțiile cu virusul pestei micilor rumegătoare”. Semn că ori autoritățile române nu comunică sau nu și-au făcut treaba, ori decizia Comisiei a fost abuzivă, iar ai noștri, ca de obicei, nu au avut nicio reacție.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
apia 25 dc o

Anunț APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2026 Agenția Executivă […]

Citește mai multe știri →
×