SUBVENȚIILE APIA, NEGOCIATE! Reprezentanții fermierilor români vor fi luni, 10 decembrie 2018, la Ministerul Agriculturii, la o întâlnire de foc cu conducerea MADR. Sunt discutate deciziile care vor fi luate în legătură cu plățile directe ale fermierilor, dar și alte măsuri, reguli care vor guverna Politica Agricolă Comună (PAC) post 2020. De aceste propuneri și discuții depinde viitorul subvențiilor agricole.
Secretarul de stat Daniel Botănoiu, Ministerul Agriculturii, a transmis, săptămâna trecută, o invitație tuturor asociațiilor reprezentative ale fermierilor din România. Fiecare organizație trebuie să-și trimită doi reprezentanți pentru o întâlnire extrem de importantă care va fi ținută chiar luni, 10 decembrie 2018.

Discuțiile sunt centrate pe prioritățile Politicii Agricole Comune, perioada 2021-2027, implicit tot ceea ce privește plățile directe ale fermierilor, și pe pregătirea președenției României la Consiliul UE.






