Considerată cea mai mare exploataţie agricolă din Europa, cu o suprafaţă de peste 55.000 hectare de teren arabil, Insula Mare a Brăilei (IMB) doreşte să îşi asigure independenţa energetică prin investirea în sisteme fotovoltaice.
„Suntem în pregătiri să facem o investiţie în sisteme fotovoltaice de 8 MW, ceea ce ne-ar asigura şi un surplus de energie, nu numai ceea ce ne trebuie pentru consumul propriu. Numai că lucrurile nu sunt clare. Nu se ştie dacă se mai dau sau nu certificate verzi. Nu poţi să te apuci să faci un plan de afaceri fără să ştii că există stabilitate. Chiar săptămâna viitoare vom discuta cu două bănci să facem un împrumut pentru această investiţie”, a afirmat miercuri Lucian Buzdugan, directorul SC Agricost, societatea care administrează IMB.
În anii trecuţi, arendaşul IMB, Culiţă Tărâţă, avea în plan demararea unui program de utilizare a biomasei rămase în urma recoltării, respectiv arderea paielor într-o centrală termică şi producerea a 15-17 megavaţi pe oră, dar şi această idee este tot în fază de proiect. sursa: Agerpres





