2 minute de citit

Industria şi agricultura, sectoarele cu cea mai mare creştere în trimestrul al doilea

Industria şi agricultura au fost sectoarele care au crescut cel mai mult în trimestrul doi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce activitatea din construcţii a continuat să scadă, potrivit datelor INS, care nu a modificat estimările iniţiale privind PIB.

Produsul Intern Brut a fost în al doilea trimestru cu 1,4% mai mare faţă de rezultatul din aprilie – iunie 2010, uşor sub creşterea din primul trimestru, de 1,7%, dar ca serie ajustată sezonier evoluţia a fost similară. „Industria a fost ramura care a înregistrat cea mai mare creştere a volumului de activitate, cu 4,9%, urmată de agricultură, vânat şi silvicultură, pescuit şi piscicultură (+3,4%)”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Consumul mai mic cu 0,7%
Creşteri uşoare ale volumului de activitate s-au mai înregistrat în activităţile de comerţ, repararea automobilelor şi articolelor casnice, hoteluri şi restaurante, transporturi şi telecomunicaţii (+0,9%) şi în activităţile financiare, imobiliare, de închirieri şi serviciile pentru întreprinderi (+0,3%).

La polul opus, reduceri ale volumului de activitate s-au înregistrat în construcţii (-1,9%) şi în alte activităţi de servicii (-5,5%).

Consumul final total s-a redus cu 0,7%, atât ca urmare a diminuării volumului cheltuielilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, cât şi a volumului cheltuielii pentru consum final a administraţiilor publice, ambele cu 0,7 procente.

Importuri – mai mari decât exporturile
Un efect negativ asupra PIB l-a avut evoluţia exportului net ca urmare a creşterii mai accentuate a volumului importurilor de bunuri şi servicii (+7,7%) comparativ cu cea a volumului exporturilor (+6,3%).

În termeni ajustaţi sezonier, PIB a crescut cu 0,2% faţă de primele trei luni ale acestui an.

La nivelul întregului semestru, PIB a crescut cu 1,6% în termeni reali faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creştere datorată în mod semnificativ de majorarea volumului de activitate din industrie, cu 7,3%. În perioada analizată, agricultura a crescut cu 2,5%, iar comerţul cu 1%.
sursa: mediafax.ro

Cisteste si...

mici bani 2025

AFIR: Finanțare de 325 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) derulează în actualul exercițiu financiar intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
mici bani 2025

AFIR: Finanțare de 325 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) derulează în actualul exercițiu financiar intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității […]

Citește mai multe știri →
×