În pieţele din sectorul 4 din capitală, producătorii şi agenţii economici care doresc să-şi vândă marfa vor putea face acest lucru pe baza unor carduri electronice nominale care au devenit funcţionale începând de joi.
Potrivit unui comunicat emis miercuri de Primăria Sectorului 4, începând de joi, producătorilor de fructe, legume şi de produse tradiţionale care doresc să ocupe un loc în pieţele Progresul, Sudului şi Apărătorii Patriei li se emite un card nominal. Odată introdus în scanerul special, acesta va oferi informaţii referitoare la zona reprezentată, suprafaţa cultivată şi primăria emitentă. Prin Direcţia de Administrare a Pieţelor sector 4 toate datele au fost stocate într-o bază electronică gestionată şi permanent actualizată prin colaborarea cu autorităţile locale emitente ale certificatelor de producător respective. Pe lângă eficientizarea activităţii, măsura vizează stimularea producătorilor autentici şi descurajarea intermediarilor care de cele mai multe ori majorau semnificativ preţul practicat de producători, subliniază sursa citată.
Cardul de agent economic este destinat societăţilor, urmând ca electronic să se comunice toate informaţiile despre situaţia juridică şi financiară a fiecărei societăţi în parte în ceea ce priveşte relaţia contractuală a acesteia cu Direcţia de Administrare a Pieţelor sector 4.
Până în prezent, pentru cele trei pieţe aflate în administrarea Consiliului Local sector 4 au fost emise 500 de carduri de producător şi agent economic. sursa: Agerpres





