3 minute de citit

Importurile de cartofi, în creştere cu 26% în 2010

Valoarea acestor importuri a depăşit anul trecut 11,64 milioane euro, faţă de 9,97 milioane euro în 2009.Pe de altă parte, exporturile de cartofi în stare proaspătă sau refrigerată au totalizat în 2010 peste 20.257 tone, fiind de aproape 4 ori mai mari faţă de 2009 (5.219 tone). România a încasat anul trecut o sumă de 1,95 milioane de euro din exporturile de cartofi în stare proaspătă sau refrigerată, de 2,7 ori mai mult decât în anul precedent (704.022 euro).

Valoarea acestor importuri a depăşit anul trecut 11,64 milioane euro, faţă de 9,97 milioane euro în 2009.

Pe de altă parte, exporturile de cartofi în stare proaspătă sau refrigerată au totalizat în 2010 peste 20.257 tone, fiind de aproape 4 ori mai mari faţă de 2009 (5.219 tone). România a încasat anul trecut o sumă de 1,95 milioane de euro din exporturile de cartofi în stare proaspătă sau refrigerată, de 2,7 ori mai mult decât în anul precedent (704.022 euro).

Autorităţile române au anunţat recent că recolta României de cartofi din 2010 a fost afectată masiv de boala Clavibacter, ceea ce a dus la o creştere semnificativă a preţului la acest produs, la ora actuală un kilogram de cartofi în pieţele bucureştene fiind achiziţionat şi cu 3 lei.

Datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică au indicat că în cursul anului 2010, preţul cartofului a crescut cu 50 de procente. O altă creştere de 10,34% a preţului la cartofi fiind anunţată de INS şi pentru luna februarie a acestui an, comparativ cu ianuarie.

Producţia de cartofi a României se ridică anual la 3,5-3,9 milioane tone, cantitate suficientă pentru asigurarea consumului intern – de circa două milioane de tone anual – dar şi pentru sămânţă, procesare şi furaje. În ultimii 12 ani, producţia totală de cartofi a fost cuprinsă între 3,2-3,9 milioane tone.

În România se consumă anual în jur de două milioane de tone de cartofi, circa un milion de tone fiind utilizate pentru sămânţă şi furaje, iar pentru industrializare alte 40.000 de tone.

Românii consumă anual, în medie, 92,2 de kg/cartofi pe locuitor, situându-se în UE pe locul 4. Suntem depăşiţi doar de Portugalia cu 126,9 kg/locuitor/an, Irlanda – 118,7 kg/locuitor/an şi Marea Britanie cu 112,4 kg/locuitor/an.

Sursa: Agerpres

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
oi capra bani o

Ajutor de urgență pentru crescătorii de oi și capre!

𝐁𝐥𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐱𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐨𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚𝐩𝐫𝐢𝐧𝐞 𝐯𝐢𝐢 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐭̦𝐞 – 𝐨 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐚̆ 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞! Avertizează europarlamentarul român […]

Citește mai multe știri →
×