2 minute de citit

Hotărâre MADR: O nouă plată suplimentară APIA!

Ministerul Agriculturii a publicat în dezbatere, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre care aduce modificări în subvențiile APIA ale fermierilor, crescătorilor de animale.

Potrivit proiectului de act normativ, fermierii români vor beneficia de o nouă eco-schemă, o plată suplimentară adăugată plăților directe pe hectar.

1. La articolul 1, alineatul (2), litera d), după punctul iii) se introduce un nou punct, pct. iv), cu următorul cuprins:
„(iv) menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile, intervenția PD-28 prevăzută în PS 2023-2027;„

renta hectar bun_b

„Introducerea unei noi ecoscheme privind menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile, denumită în continuare ecoschema PD-28, care se acordă ca plată anuală pe toate suprafeţele de terenuri arabile în baza angajamentelor asumate voluntar de
beneficiari, conform art. 31 alin. (7) lit. a) din Regulamentul (UE) 2021/2.115, ca plată suplimentară faţă de plata BISS, ca urmare a respectării cerinţei specifice stabilite în fişa intervenţiei prevăzute la cap. 5.1 din PS 2023-2027,” explică Nota de fundamentare la proiect. 

Proiectul modifică și completează Hotărârea Guvernului nr. 1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat.

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Citește mai multe știri →
×