Medicii veterinari din judeţul Harghita au instituit, timp de o lună, începând din 16 februarie 2012, stare de carantină sanitar-veterinară în comuna Zetea din cauza suspiciunii că o vacă din localitate s-a îmbolnăvit de rabie.
Directorul adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Harghita, Pusok Laszlo, a declarat, citat de Agerpres, că un agricultor din comuna Zetea a anunţat medicul veterinar din sat că una dintre vacile sale are un comportament neobişnuit. Animalul dădea semne de nervozitate şi apoi a devenit agresiv, motiv pentru care a fost izolat şi, ulterior, a fost împuşcat, deoarece exista suspiciunea că era turbat.
Toate animalele din gospodărie au fost vaccinate şi s-a făcut dezinfecţia specifică în astfel de cazuri, iar toate persoanele care au intrat în contact cu bovina au fost trimise la Centrul Antirabic pentru imunizare antirabică. Totodată, au mai fost vaccinate şi cele 60 de vaci din cireada satului, alături de care a păscut animalul bolnav.
Şeful DSVSA Harghita a precizat că sunt destul de rare cazurile de turbare la vaci şi există suspiciunea virusul a fost luat de pe păşune, de la un animal sălbatic, iar perioada de incubare a fost mai lungă.






