1 minut de citit

Guvernul vrea să introducă un nou impozit! Cine va fi obligat să-l plătească!

Guvernul va prezenta săptămâna viitoare un plan de măsuri privind reorganizarea sistemului bugetar, care urmează să prevadă, între altele, desfiinţarea a aproximativ 200.000 de posturi neocupate, au precizat, joi, surse guvernamentale,citate de Agerpres. 

Totodată, se are în vedere reorganizarea unor ministere şi comasarea unor instituţii din subordinea acestora, într-un calendar cu termene precise, până la 1 ianuarie 2024.

În paralel, coaliţia de guvernare lucrează la elaborarea unui set de măsuri fiscale, având ca principal obiectiv reducerea deficitului bugetar, au explicat sursele citate.

Printre altele, se discută despre eliminarea cât mai multor excepţii privind plata CASS în sectoare precum construcţiile, agricultura şi industria alimentară, menţinerea a doar două cote de TVA, una de 9% şi una de 19%, introducerea unui impozit de 1% pentru o valoare mai mare a proprietăţii de 500.000 de euro.

fermier-bani-dreamstime_b

Sursele citate au menţionat că banii colectaţi din taxarea proprietăţilor cu valoare mai mare de 500.000 de euro se vor constitui într-un fond dedicat autorităţilor locale pentru cofinanţarea proiectelor din PNRR.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

Citește mai multe știri →
×