2 minute de citit

Guvernul nu dă mai mult de 460 lei/cap de vacă. Crescătorii pichetează sediul Ministerului Agriculturii în 16-18 noiembrie

Câteva sute de crescători de bovine vor picheta sediul Ministerului Agriculturii timp de trei zile la rând, în perioada 16-18 noiembrie 2011, după ce negocierile dintre reprezentanţii acestora şi conducerea ministerului privind creşterea sumei alocate sprijinului naţional complementar direct (CNDP) pe cap de animal pentru anul 2011 au eşuat.

După trei ore de discuţii, la care au participat circa 20 de reprezentanţi ai crescătorilor de bovine membri ai FCBR şi ai AGCTR care i-au prezentat ministrului Valeriu Tabără solicitările şi argumentele pentru acordarea unui sprijin mai mare de 460 de lei pe cap de animal, răspunsul ministrului Agriculturii a fost că nu poate fi alocată o sumă mai mare din bugetul anului viitor.

„Ne-am lovit de un zid. Nu vor să discute nimic peste suma de 460 de lei pe cap de animal. Ne-am întâlnit cu ministrul, ne-am spus punctul de vedere, iar dânsul a spus că mai mult nu poate şi ca atare, noi ne urmăm programul şi săptămâna viitoare începem protestele”, ne-a spus Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR).

Proteste_b

După ce discuţiile cu ministrul Agriculturii nu au dus la rezultatul sperat de crescătorii de bovine, reprezentanţii acestora au solicitat o întâlnire şi cu primul ministru.

„Ministrul Agriculturii ne-a spus că atâta este suma bugetată de Guvern şi mai mult de atât nu are de unde să scoată. Şi am spus că vom merge noi să cerem. Am depus o adresă la primul ministru, solicităm o întâlnire şi cu acesta şi vom vedea dacă reuşim să rezolvăm ceva până miercuri (16 noiembrie 2011 – n. red.), când primul grup de fermieri va fi în Bucureşti”, a adăugat preşedintele FCBR.

Aşa cum anunţaseră încă de ieri cele două organizaţii afiliate la Federaţia Agrostar, circa 500 de crescători de bovine vor picheta sediul Ministerului Agriculturii în perioada 16-18 noiembrie 2011, între orele 11.00-13.00.

„E greu de ţinut lumea în frâu, noi vrem să limităm pichetarea la 300-400 de oameni, dar se pare că vor fi mai mulţi, deoarece crescătorii din toată ţara sunt extrem de nemulţumiţi”, a mai spus Claudiu Frânc.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×