2 minute de citit

Guvernul acordă sprijin pentru crescătorii de porci, păsări şi albine

Potrivit ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, crescătorii de procine şi păsări vor beneficia astfel de garanţii de stat, prin Fondul de garantare pentru mediul rural, la contractarea de credite bancare.

Potrivit ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, crescătorii de procine şi păsări vor beneficia astfel de garanţii de stat, prin Fondul de garantare pentru mediul rural, la contractarea de credite bancare.

„Astăzi am aprobat măsuri prin care crescătorii să poată beneficia de credite garantate de către Fondul de garantare pentru mediul rural cu adeverinţe de la APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură – n.r.) şi care pot beneficia de aceşti bani acum şi care sunt acoperite de la bugetul de stat în trimestrul IV al anului 2011′, a explicat Tabără.

Crescătorii de porci, la fel ca şi crescătorii de păsări, vor beneficia de garanţii totale de până la 360 milioane de lei, a menţionat ministrul.

De asemenea, printr-un program naţional apicol pentru perioada 2011-2013, apicultorii vor beneficia de spijin de la bugetul de stat de aproximativ 14 milioane de lei pe an, care reprezintă 50% din finanţarea totală, restul fiind asigurat de Uniunea Europeană.

„Este o strategie pentru trei ani, sursele financiare de susţinere a programului sunt de la bugetul de stat, pentru anul 2011 suma fiind de 14,7 milioane de lei, aproximativ aceeaşi şi pentru 2012 şi 2013, dar care reprezintă 50% din finanţarea programului, restul fiind asigurat de Uniunea Europeană’, a menţionat Tabără.

El a precizat că strategia are în vedere acţiuni de asistenţă tehnică pentru agricultori, combaterea varozei (o boală care afectează albinele. n.r.), raţionalizarea stufăritului pastoral şi măsuri de asistenţă prin laboratoarele de analiză a caracteristicilor mierii, precum şi susţinerea refacerii efectivului de albine pe teritoriul naţional.

Sursa: Agerpres

Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×