Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Direcţia de Investigaţii Criminale au efectuat marţi 5 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Maramureş, Mureş, Satu Mare, Alba şi Braşov şi două controale la societăţi comerciale, pentru destructurarea unei grupări cu legături în Spania şi Ungaria, specializată în furturi de tractoare de pe teritoriul Franţei.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, membrii grupării, cetăţeni români şi maghiari, au comis, începând cu luna august 2012, 39 de furturi de tractoare de la societăţi comerciale din Franţa, care aveau ca obiect de activitate vânzarea de utilaje agricole.
După ce erau furate, utilajele agricole erau transportate cu tiruri în Spania şi apoi în estul Europei, în special în Ungaria, unde erau comercializate în baza unor documente falsificate.
Potrivit sursei, prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 3 milioane de euro. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul IPJ Maramureş, IPJ Mureş, IPJ Alba şi IPJ Braşov.
Au fost identificaţi 15 membri ai grupării, 12 cetăţeni români şi 3 maghiari (2 dintre aceştia fiind arestaţi în Ungaria). sursa: Agerpres





