2 minute de citit

GOSPODĂRIA ȚĂRĂNEASCĂ, SCUTITĂ DE PLATA IMPOZITULUI PE TEREN ȘI CLĂDIRI!

LEGE PROMULGATĂ! Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 20 noiembrie 2020, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii cooperației agricole nr. 566/2004. Astfel, noutatea mare este că gospodăria țărănească poate deveni membră în cooperativa agricolă și să beneficieze de aceleași facilități fiscale ca oricare alt membru, scutiri de la plata impozitului pe teren și clădiri.

Potrivit noii legi a cooperației agricole „gospodăria țărănească poate deveni membru cooperator asociat în cooperative agricole. Definirea și modul de autorizare a gospodăriei țărănești se stabilesc prin ordin comun al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.”

Fiind membră într-o cooperativă agricolă, gospodăria țărănească beneficiază de aceleași facilități fiscale ca oricare alt membru.

Conform Legii 265/2020 care modifică legea cooperației agricole, gospodăria țărănească, membră într-o cooperativă, este scutită de la plata impozitului pe clădirile și pe terenurile utilizate pentru producția valorificată prin/către cooperativa agricolă.

Gospodăria țărănească are aceleași drepturi ca oricare alt membru al cooperativei, beneficiază de aceleași facilități și poate fi membru cooperator fondator sau membru cooperator acționar sau membru cooperator asociat într-o cooperativă.

PRINCIPALELE MODIFICĂRI DIN LEGEA COOPERAȚIEI AICI!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×