Noul ministru german al Agriculturii a insistat asupra necesităţii cultivării tuturor terenurilor agricole, exprimându-şi lipsa de simpatie faţă de crearea de spaţii ecologice sau menţinerea unor suprafeţe sub formă de pârloagă, măsuri ecologice preferate de Bruxelles, transmite AFP.
„Avem o obligaţie etică şi morală să producem, permanent, produse alimentare pe suprafeţele pe care le avem”, a declarat Hans-Peter Friedrich cu ocazia deschiderii salonului agricol „Săptămâna Verde” de la Berlin, în una din primele declaraţii publice de la formarea noului Guvern german luna trecută.
Preşedintele federaţiei fermierilor germani (DBV), Joachim Rukwied a salutat declaraţiile noului ministru. „O utilizare productivă a suprafeţelor, prin utilizarea de îngrăşăminte, este şi părerea noastră, deoarece orice altă soluţie s-ar traduce prin scăderea veniturilor”, a explicat Joachim Rukwied.
În cadrul proiectului de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC), adoptată de Parlamentul European în luna noiembrie a anului trecut şi care se va aplica începând din 2015, 30% din autoarele ecologice acordate agricultorilor europeni sunt condiţionate de măsuri ecologice. Însă această dispoziţie, susţinută de Comisarul european al Agriculturii, Dacian Cioloş, a făcut obiectul unor intense negocieri iar statele membre vor avea la dispoziţie o marjă largă de manevră în aplicarea sa. sursa: Agerpres





