2 minute de citit

Fundaţia Revistei Ferma recrutează VOLUNTARI

Dacă eşti:• creativ, dornic să te afirmi şi să îţi pui în aplicare ideile• sociabil, comunicativ, deschis la nou• pasionat de proiectele sociale şi interesat de a face bine societăţii din care faci parte• şi ai timp liber pe care să ţi-l dedici proiectului nostru, în perioada târgului AGRARIA de la Cluj-Napoca (24-27 aprilie 2014)…

Atunci AVEM NEVOIE DE TINE şi TE AŞTEPTĂM SĂ NI TE ALĂTURI!

Responsabilităţi:
• Vei participa la campania de strângere de semnături organizată de Fundaţia Revistei Ferma, pentru susţinerea unui proiect concret, menit să îmbunătăţească viaţa şi activitatea fermierilor din România.
• Vei răspunde întrebărilor şi solicitărilor pe care ţi le vor adresa semnatarii sau îi vei direcţiona spre standul Fundaţiei.

Alături de noi vei avea:
• Şansa de a-ţi îmbunătăţi abilităţile de comunicare şi de muncă în echipă
• Oportunitatea de a învăţa lucruri noi şi de a cunoaşte oameni noi
• Interacţiunea cu specialişti din domeniul agricol şi domenii conexe
• Adeverinţă de practică/voluntariat din care să reiasă activitatea desfăşurată
• Oportunitatea de a lucra cu un colectiv tânăr şi dinamic
Dacă acţiunea noastră se va derula în bune condiţii, vrem să te implici alături de noi şi pe viitor!

Data limită de depunere a candidaturii este 15 APRILIE 2014, la adresa de email fundatia.ferma@gmail.com cu menţiunea Voluntar pentru AGRARIA. Avem nevoie de datele tale de contact (nume, prenume, telefon, email) şi câteva detalii referitoare la ocupaţie şi activităţile pe care le desfăşori.

foto-fundatie_b

Numai candidaţii selectaţi vor fi contactaţi.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×