3 minute de citit

Fondul Mutual: stimulente, nu penalizări!

În România vor exista cel mult două fonduri mutuale agricole, iar agricultorii nu vor fi penalizaţi cu 80% din subvenţiile naţionale dacă nu aderă la un fond mutual, ci vor fi stimulaţi să se înscrie, printr-o plată suplimentară pe hectar.

Modificările au fost propuse în Comisia de Agricultură din Camera Deputaţilor. Membrii Comisiei s-au întâlnit, în 4 noiembrie 2013, cu preşedinţii celor două organizaţii care vor să înfiinţeze un fond mutual agricol: Alex Jurconi – Federaţia Naţională Pro Agro şi Laurenţiu Baciu – Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
Condiţionarea plăţii subvenţiilor naţionale de aderarea la fond ar putea să nu fie constituţională, spunea, înainte de întâlnire, preşedintele Comisiei pentru Agricultură a Camerei Deputaţilor, Nini Săpunaru, precizând că au fost discuţii în Comisie, multe nelămuriri şi critici la adresa OUG 64/iunie 2013, care prevede înfiinţarea şi acreditarea fondurilor mutuale agricole. Dacă toate problemele vor fi soluţionate, proiectul ar putea fi aprobat de Parlament până la sfârşitul lunii noiembrie 2013, a mai spus Nini Săpunaru, prezent la târgul Indagra.

S-a renunţat la obligativitate şi s-a propus o plată suplimentară de 5 euro/ha
Perioada de înscriere a fermierilor la fondul mutual este 1 martie -15 mai 2014. Tot până la 1 martie 2014 poate fi depusă la Ministerul Agriculturii şi documentaţia pentru acreditarea fondurilor mutuale agricole. „În primul rând, s-a renunţat la condiţia de obligativitate şi s-a propus o plată suplimentară de circa 5 euro pe hectar pentru cei care se înscriu în fondul mutual şi asta va încuraja oamenii să vină, şi doi, probabil se va creşte nivelul de reprezentativitate al celor care participă la fond la 50 la sută, astfel încât să unim toate forţele în jurul fondului”, ne-a declarat Alex Jurconi, după întâlnirea de la Comisia de Agricultură.
„Federaţia Pro Agro întruneşte în prezent 30 la sută din agricultori. 50 la sută este dificil să pot afirma acum dacă vom putea să realizăm, suntem în plin proces de evaluare a acestei implicaţii şi legea nu a trecut încă în forma asta, este o propunere”, a adăugat preşedintele Pro Agro.
„Creşterea pragului de reprezentativitate nu ne incomodează pe noi. Noi putem asigura 80 la sută din agricultori din toate sectoarele”, ne-a spus însă, foarte sigur, preşedintele LAPAR.

Aproape 400 mil. euro bani UE pentru fondul mutual
„Prin noul PNDR avem alocată o sumă de 397 de milioane de euro pentru înfiinţarea fondurilor mutuale. Ordonanţa pe care am dat-o pentru înfiinţarea fondurilor mutuale este în prezent la nivelul Parlamentului, pentru a o îmbunătăţi şi, ulterior, pentru a fi aprobată, iar până la 1 martie se vor putea depune documentele”, a spus, în 8 noiembrie a.c., Daniel Constantin, citat de Agerpres.
Potrivit normelor metodologice de aplicare a OUG 64/2013, pentru constituirea unui fond mutual, fermierii vor trebui să vină cu o contribuţie financiară de 35%, iar contribuţia publică va fi de 65%, din care 75% reprezintă fonduri europene şi 25% sunt fonduri din bugetul naţional.

Mai multe detalii despre Fondul Mutual puteţi citi în revista Ferma – noiembrie 2013.

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×