2 minute de citit

FMI nu recomandă TVA redusă la alimente, ci subvenţii directe

Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu este de acord cu reducerea TVA la produsele alimentare, a declarat într-o conferinţă de presă, Erik de Vrijer, şeful delegaţiei FMI pentru România.

„Am discutat despre reducerea TVA la alimente şi nu am sfătui să se meargă în această direcţie, pentru un număr de motive. La acest moment, când avem şi o secetă care creează unele probleme pentru fermieri, pentru agricultori, în special pentru cei mici, nu este foarte clar cum, scăzând rata la TVA pe produsele alimentare, îi vom ajuta pe acei oameni. Este mai bine, în general, dacă există o problemă specifică, a unui grup, pe o perioadă de timp, să ai, mai degrabă, subvenţii directe, decât să schimbi sistemul fiscal”, a spus de Vrijer.

Alimente_b

Potrivit acestuia, experienţele din alte ţări arată că această măsură nu are un efect pozitiv, realmente, asupra economiei, adică o creare de locuri de muncă sau mai multe investiţii, „ci pur şi simplu este un transfer către proprietari, în special proprietari din sector”, a explicat oficialul FMI.
Premierul Victor Ponta a declarat, în iulie, că susţine aplicarea unei TVA diferenţiată pentru produsele agricole, de la 1 ianuarie 2013.
sursa: Agerpres

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×