2 minute de citit

Fiscalitatea – singura soluţie de a aduce o creştere agriculturii româneşti

Fiscalitatea este singura care poate aduce o creştere agriculturii din România şi industriei agricole, a declarat preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, într-o conferinţă de profil.

„Nu mă interesează prea mult impozitul pe profit pentru că nu-l am, la fel cum nu mă interesează CAS-ul şi celelalte. Pe mine mă interesează comerţul, iar dacă scade CAS-ul cu două puncte nu vând mai mult cu un gram. În schimb, dacă ar scădea TVA ar fi cea mai inteligentă mişcare pentru că negustorii reali din piaţă vor micşora preţurile ca să îşi crească vânzările pentru că ei supravieţuiesc din volum”, a spus Minea.

Preşedintele Romalimenta propune ca autorităţile competente să efectueze controale la nivelul întregii pieţe, nu doar la cei care lucrează cinstit.
„Negustorii din piaţa neagră măresc preţurile alimentelor pentru că ei supravieţuiesc din tunuri. Lărgirea bazei de impozitare a dus la acest impozit de 24%, insuportabil. Poate la maşini ţine, la produse de lux precis, dar la salam, brânză de vaci sau la lapte nu ţine. De asemenea, este nevoie şi de un control echitabil. Dacă noi suntem controlaţi pentru tot ceea ce facem, atunci să fie controlată toată piaţa, pentru că altfel mi se pare un lucru distructiv la adresa noastră”, a adăugat Sorin Minea.
sursa: Agerpres

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×