2 minute de citit

Filiera franceză din agricultură a înregistrat în România venituri de 22 milioane de euro, în 2010

Prezenţa franceză pe cereale, legume şi plante oleaginoase, în România, are o cifră de afaceri de 22 milioane de euro şi 300 de salariaţi, a declarat Pierre Schwartz, Consilier Agricol, Serviciul Economic din Bucureşti, Ambasada Franţei în România, în cadrul conferinţei „Perspectivele filierei de cereale din România”, organizată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză din România.

Potrivit acestuia, filiera franceză are în România 123 de întreprinderi de producţie agricolă şi 70% dintre acestea lucrează în domeniul marilor culturi. „Prezenţa franceză se referă la cereale, legume, plante oleaginoase. Sunt 300 de salariaţi şi 22 milioane de euro este cifra de afaceri în 2010. Sunt 37 de firme care se ocupă de prelucrarea cerealelor şi cam tot atâţia salariaţi, adică 300, iar cifra de afaceri este mult mai importantă, adică 42 milioane de euro. Prezenţa franceză este mai peste tot pe harta ţării„, a declarat Schwartz.

teanc-de-bani_b

Referitor la ajutoarele directe de la Uniunea Europeană, acesta a afirmat că în 2010 suma acestora ar fi trebuit să ajungă 16,9 milioane lei. „Media europeană se ridică la 261 euro/hectar. Sunteţi, în România, destul de departe de această cifră, care reprezintă media comunitară”, a mai afirmat Schwartz.
El a atras atenţia că, România va trebui să beneficieze de ceea va  propune Comisia Europeană în legătură cu convergenţa ajutoarelor.

Cisteste si...

bani silvomediu

ACUM! Bani pentru fermieri!

Bani pentru fermierii afectați de scumpirea îngrășămintelor. Comisia Europeană a adoptat un nou Plan de acțiune privind îngrășămintele, menit să […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×