2 minute de citit

Fermierii tulceni nu au plătit pentru irigaţii. Sistemele ar putea rămâne închise anul viitor

Filiala teritorială tulceană a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) atrage atenţia că există pericolul ca anul viitor sistemele de irigaţii din judeţ să nu mai pornească, din cauză că asociaţiile agricole nu au plătit serviciile.

Potrivit datelor dintr-un raport al ANIF transmis Prefecturii judeţului Tulcea, trei asociaţii agricole din judeţ au irigat anul acesta 9.292 de hectare, pentru care trebuie să plătească 1.171.035,352 lei. Până la finele lunii trecute, asociaţiile au achitat doar 215.207 lei.
„Forţa financiară slabă a beneficiarilor din aceste amenajări, organizaţiile din Sabangia, Sarichioi şi Babadag, au condus la întârzieri mari la plata prestaţiilor, iar la rândul nostru şi ANIF Filiala de Îmbunătăţiri Funciare Tulcea înregistrează datorii către principalul furnizor, Enel Dobrogea. La această dată, pentru punctele de consum care au asigurat aplicarea udărilor, filiala a fost notificată pentru rezilierea contractelor de furnizare a energiei electrice, demers ce pune în pericol pornirea sistemelor de irigaţii pentru anul 2013”, se arată în raportul semnat de directorul filialei teritoriale a ANIF, Marius Damian.

În ultimii cinci ani, suprafaţa irigată în judeţul Tulcea a scăzut de circa patru ori, după ce în anul 2007 aceasta a fost de 33.781 hectare. Suprafaţa totală amenajată cu lucrări de irigaţii este de 160.041 de hectare, suprafaţa amenajată cu lucrări de irigaţii declarate de utilitate publică fiind de 55.549 hectare. Sursa: Agerpres

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×