3 minute de citit

Fermierii îi cer ministrului Agriculturii să fie scutiți de penalitățile de întârziere pentru cererea unică de plată

Crescătorii de animale spun că au avut doar 14 zile la dispoziție ca să completeze cererea unică de plată. Fermierii consideră că nu e vina lor că sistemul informatic al APIA a dat rateuri și nici că sesiunea de primire a cererilor a fost deschisă târziu.

Liderii crescătorilor de animale i-au solicitat ministrului Daniel Constantin o întâlnire ca să discute despre penalitățile de 1% pe fiecare zi de întârziere pentru completarea cererii unice.

Noi încercăm să avem o discuție cu ministrul Daniel Constantin ca oamenii să nu plătească penalitățile. Au rămas mulți crescători de ovine care nu au apucat să depună cererea. Să ne dea o perioadă de grație. În România sunt aproximativ 10 milioane de oi. Baza de date cu animalele eligibile la plată nu a putut fi accesată. Vă dați seama cum este să introduci manual atâtea oi?! Ce e de vină fermierul pentru asta? Primăriile au la dispoziție, după lege, 30 de zile să-ți elibereze o adeverință. Unele primării au înțeles cum stă situația și s-au grăbit să le dea repede fermierilor adeverințele. În alte localități, primarii s-au răzbunat pe fermieri, ba că nu i-au votat, ba că au cumpărat ceva teren unde aveau și ei interes. Și cu ce e de vină fermierul? Campania asta a fost de groază și pentru funcționarii APIA. Dacă mergeți neanunțată la oricare centru APIA o să vedeți niște oameni storși de oboseală, palizi, terminați, pentru care s-a chemat de mai multe ori ambulanța, spune Dumitru Andreșoi, unul dintre liderii crescătorilor de ovine.

Din păcate, campania heirupistă de depunere a cererii unice a făcut și victime. Un funcționar APIA Satu Mare a murit la locul de muncă. Petre Goje avea 63 de ani și din pricina epuizării a făcut infarct, spun medicii. Ministrul Daniel Constantin spune că s-a inițiat o anchetă la nivelul instituției.

Regret ceea ce s-a întâmplat și spun încă o dată că efortul de activitate pe care-l au cei din APIA nu-l are nicio categorie din administrația publică. Se muncește foarte mult, este un stres extraordinar și, din păcate, asistăm și la situația în care s-a ajuns la o astfel de nenorocire.

În termenul aprobat de Comisia Europeană, 15 iunie, s-au încadrat aproximativ 900.000 de fermieri, iar suprafața solicitată la plată ajunge la 8,7 milioane ha, spune șeful Agriculturii românești. Campania a fost prelungită cu 25 de zile, până pe 9 iulie, dar cu penalități de 1% pe fiecare zi calendaristică de întârziere.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×