2 minute de citit

Fermierii care vor cultiva orez în zone defavorizate vor primi ajutoare specifice de la MADR

Începând cu anul 2012, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va implementa o schemă de ajutor specific, care are ca obiective prevenirea tendinţei de reducere a suprafeţelor cultivate cu orez şi asigurarea unei producţii care să acopere o parte din necesarul de consum intern, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului.

În acest sens, schema de ajutor specific se va acorda în conformitate cu art. 68 din R(CE) nr. 73/2009 şi are în vedere prevenirea deprecierii nivelului de trai în zonele defavorizate şi evitarea abandonului aşezărilor rurale din aceste zone.

Potrivit MADR, zonele defavorizate sunt cele definite conform R(CE) 1257/1999, în cadrul Planului Naţional de Dezvoltare Rurală, aprobat prin Decizia Comisiei nr. C2008 3831. Pentru a fi eligibile în cadrul acestei scheme de ajutor specific, exploataţiile trebuie să fie localizate în zonele defavorizate din România, conform Anexei 4A din PNDR.

Lan de orez_b

Cine poate primi sprijin
Sprijinul specific se acordă tuturor exploataţiilor de orez eligibile, sub formă de plată anuală suplimentară, cu condiţia ca mărimea acestora să fie de minimum 1 ha, cu parcele de minimum 0,3 ha (să corespundă criteriilor de eligibilitate pentru acordarea sprijinului pe suprafaţă – SAPS).

Cererea pentru ajutorul specific pentru orez este parte a Cererii unice pentru schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), aprobată prin ordinul ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 37/2012 şi nu trebuie însoţită de alte documente suplimentare faţă de cele necesare pentru sprijinul SAPS.

Nivelui indicativ al ajutorului – 250 euro/ha
Cuantumul total al schemei de ajutor este de maximum trei milioane euro/an, pentru anii 2012 şi 2013, iar finanţarea este asigurată din fonduri comunitare, din plafonul naţional al României prevăzut conform art. 40 al R(CE) 73/2009.

Nivelul indicativ al sprijinului este de 250 euro/ha, pentru o suprafaţă de aproximativ 12.000 ha şi se va acorda o dată pe an, se arată în documentul citat.

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×