1 minut de citit

Federația Pro Agro își schimbă statutul. Noul președinte va fi ales după 15 mai

Asociațiile fermierilor, membre în Federația Pro Agro, trebuie să facă propuneri de schimbare a statutului organizației până pe 15 mai. Adunarea Generală se va ține după această dată.

Federația ar fi condusă, în acest moment, de prim vicepreședintele Viorel Nica (în foto), șeful Ligii Utilizatorilor de Apă, care poate să-l substituie pe președinte timp de 90 de zile. Doar pe hârtie sau prin statutul organizației pentru că demisia prin e-mail a președintelui Alexandru Jurconi nu ar fi fost luată în considerare.

După 15 mai, data limită de preluare a propunerilor membrilor pentru schimbarea statutului, se va convoca Adunarea Generală care va trebui să voteze alegerea unui nou președinte. Candidatul trebuie să îndeplinească niște condiții. Să fie membru cotizant al unei organizații profesionale a fermierilor de cel puțin 3 ani; să nu dețină o funcție politică la nivel central; să-și asume în scris disponibilitatea de a îndeplini responsabilitățile funcției, să nu fi suferit vreo sancțiune penală, spune Florentin Bercu, directorul Federației Pro Agro.

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×