2 minute de citit

FAO: Producţia mondială de cereale va creşte puternic în 2013

Producţia mondială de cereale ar urma să crească puternic în acest an, datorită porumbului care ar urma să înregistreze o recoltă record în SUA, dar şi grâului, a estimat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

Potrivit estimărilor FAO, producţia globală de cereale va creşte cu 6% în 2013 comparativ cu 2012, până la 2,708 miliarde tone. Recolta de grâu va înregistra o creştere de 5,4% până la 695 milioane tone, urmând a fi cu doar şase milioane de tone mai mică decât recordul din 2011.
De asemenea, producţia de cereale secundare (porumb, orz, mei şi secară) ar urma să ajungă la o nouă valoare record de 1,25 miliarde de tone, cu 9,3% mai mare decât precedentul record de 1,167 miliarde tone înregistrat în 2011, graţie în special unei producţii de porumb de 960 milioane de tone.
„Cea mai mare parte a acestei creşteri este aşteptată în SUA, cel mai mare producător mondial de porumb, unde suprafeţele cultivate cu porumb ar putea atinge cel mai ridicat nivel de după 1936. De asemenea, marii producători din CSI ar urma să contribuie şi ei la producţia mondială record”, a precizat FAO.

Potrivit FAO, creşterea producţiei mondiale de cereale va fi însoţită de o stagnare a consumului mondial de cereale în 2012/2013, ca urmare a creşterii preţului cerealelor şi scăderii cererii pentru producţia de etanol. Organizaţia estimează că în acest an consumul global de cereale se va ridica la 2,332 miliarde tone, aproximativ nemodificat comparativ cu nivelul din 2011/12. sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×