1 minut de citit

Expo Zoo Agroind Vaslui se amână

Cea de-a XIV-a ediţie a manifestării tradiţionale „Expo Zoo Agroind Vaslui”, programată pentru perioada 5-7 septembrie a.c., se amână.

Organizatorii au anunţat printr-un comunicat de presă amânarea evenimentului agricol, la recomandarea Direcţiei Sanitar-Veterinare Vaslui de a evita astfel de manifestări în contextul epidemiologic actual cauzat de boala limbii albastre.

„Urmare a situaţiei epidemiologice din ţara noastră referitoare la confirmarea cazurilor de bluetongue (boala limbii albastre) în mai multe judeţe, precum şi restricţiile ce se aplică în zonele de suspiciune, protecţie şi supraveghere, având în vedere modalitatea de transmitere a bolii prin intermediul vectorilor vii, DSVSA Vaslui (…) recomandă amânarea organizării expoziţiei în perioada următoare”, motivează organizatorii în comunicatul citat.

Deocamdată, nu a fost comunicată o dată ulterioară la care va fi organizată expoziţia.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×