În perioada 27 -30 septembrie, va avea loc în regiunea Moldovei – la Iaşi – Târgul pentru Fermieri şi Industrie Alimentară AGRALIM 2012.
În perioada 24-27 mai a acestui an, la complexul expoziţional din Verona va avea loc ediţia cu numărul 25 a Expoziţiei Internaţionale de tehnologii şi produse destinate procesării, distribuţiei şi conservării cărnii, organizată de Ipack-Ima Spa în parteneriat cu Veronafiere.
Târgul de Paşti organizat de Muzeul Ţăranului Român până vineri, 13 aprilie, îi aşteaptă pe vizitatori atât cu produse specifice sărbătorii pascale, cât şi cu spectacole de teatru şi ateliere de încondeiat ouă, de artă creativă sau de origami.
La finele acestei luni, oraşul Sfântu Gheorghe (Covasna) va găzdui unul dintre cele mai reprezentative târguri meşteşugăreşti din Transilvania.
Asociaţia Crescătorilor de Albine şi Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură organizează o conferinţă de presă în care va fi prezentat „Târgul Naţional al Mierii”, eveniment ce va avea loc în perioada 20-22 aprilie 2012, pe Platforma Apicolă Băneasa.
Târgul Internaţional pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Zootehnie AGRARIA ediţia a 18-a a va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 2 - 6 Mai 2012.
În perioada 2 - 6 Mai 2012 va avea loc la Cluj-Napoca ediţia a 18-a a Târgului Internaţional pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Zootehnie AGRARIA.
Expoziţia în câmp AGRIPLANTA, organizată de compania româno-germană DLG InterMarketing, se va desfăşura în perioada 7 - 10 iunie 2012, în apropiere de localitatea Fundulea, judeţul Călăraşi.
Bunătăţi de toate felurile, artizanat şi dulciuri, se vor găsi în Piaţa Civică din Tulcea, la ediţia specială de Paşte a Pieţei Ţărăneşti.
În perioada 6 şi 8 aprilie a.c. va avea loc Târgul de Florii de la Muzeul Ţăranului Român, la care vor lua parte, ca în fiecare an, meşteri din toată ţara.