În perioada 6 şi 8 aprilie a.c. va avea loc Târgul de Florii de la Muzeul Ţăranului Român, la care vor lua parte, ca în fiecare an, meşteri din toată ţara.
Olari, fierari, cioplitori, cojocari, cofetari, pielari, rudari, iconari, dar şi ţesătoare, împletitoare şi încondeietoare vor aduce la Târgul de Florii de la Muzeul Ţăranului Român ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe şi mobilier pictat spre încântarea vizitatorilor.
Totodată, cei care vor trece pragul târgului vor putea cumpăra suc de mere, turtă dulce de Harghita, kürtös kalács, halviţă, miere de albine, ierburi de leac, palincă şi vin, iar la Clubul Ţăranului vor fi servite mâncăruri de post.
Porţile târgului vor fi deschise între orele 10.00 şi 18.00. Preţul unui bilet întreg va fi de 6 lei, iar unuia cu reducere, de 3 lei, pentru elevi, studenţi şi pensionari.