În pofida unui an extrem de greu, marcat de războiul din Ucraina, de criza energetică şi de secetă, producţia de grâu este dublă faţă de necesarul de consum al României, a constatat preşedintele Camerei Deputaţilor.
"Ştim dificultăţile legate de costurile de producţie. Şi mai ştim că majorarea preţurilor la energie afectează toare ramurile agriculturii. Dar prin parteneriatul pe care îl avem cu fermierii, ne-am propus tocmai depăşirea acestor obstacole", a declarat Marcel Ciolacu, la ceremonia de deschidere a târgului INDAGRA.
Acesta a insistat asupra importanţei investiţiilor în sistemele de irigaţii, dar şi în cel de creştere a precipitaţiilor. Nu ştim sigur la ce s-a referit al treilea om din stat când a vorbit de creşterea precipitaţiilor, dar cel mai probabil se gândea la aşa-numita tehnologie de însămânţare a norilor, pe care autorităţile române încearcă să o implementeze.
Speranţe pentru renegocierea PNRR
"Sper, cât de curând, ca ministrul Fondurilor Europene să ne dea veşti bune că a reuşit să renegocieze PNRR-ul, scoţând anumite aberaţii prinse pe anumite sectoare neprioritare României, şi peste 2 miliarde de euro să-i redirecţionăm către irigaţii. Pentru a ne asigura securitatea alimentară şi în perioade dificile secetoase, aşa cum din păcate am avut în acest an", a subliniar liderul PSD.
Peste 20 miliarde de euro din fonduri europene
Acesta a mai declarat că, în primele nouă luni ale anului, în conturile României şi implicit ale fermierilor români au intrat 2,57 miliarde de euro, la care se vor adăuga 1,3 miliarde de euro, reprezentând avansul la plăţile directe, plăţi care au început deja din 16 octombrie. "Apartenenţa la Uniunea Europeană este un avantaj pentru fermierii români. Din 2015, de când a început actualul ciclu de plăţi din fonduri europene, agricultura românească a primit peste 20 de miliarde de euro, bani investiţi în producţia românească, în dotarea fermelor şi a unităţilor de procesare, cu echipamente moderne, prin inputuri menite să crească productivitatea şi sustenabilitatea afacerilor româneşti din agricultură", a concluzionat Marcel Ciolacu.