O expoziţie de agricultură desfăşurată pe câmp şi organizată la nivel occidental, pe model german, cum este AGRIPLANTA (7-10 iunie 2012, lângă Fundulea, judeţul Călăraşi), aduce avantaje fermierilor şi specialiştilor nu doar prin expunerea de utilaje, seminţe, fertilizanţi, produse pentru protecţia plantelor etc, ci şi prin acţiuni din care vizitatorii pot vedea efectele folosirii acestora, înainte să le cumpere (loturi demonstrative pentru culturi mari, demonstraţii cu maşini agricole).
În plus, AGRIPLANTA le da ocazia fermierilor să îşi arate talentul în conducerea tractorului, chiar în incinta expoziţiei!
În zona numită "Tractor şi tractorist", organizatorul AGRIPLANTA, DLG InterMarketing, va pune şi în acest an la dispoziţia fermierilor, cu sprijinul unor firme expozante, un tractor modern cu care aceştia pot dovedi cât de bine se descurcă la mersul printre jaloane, oprire cu faţa şi cu spatele la punct fix, simularea cuplării şi antrenării maşinilor agricole. Iar provocarea cea mai mare va fi menţinerea echilibrului cu tractorul pe un dipozitiv de tip "balansoar".
Trebuie doar ca fermierii să aibă vârsta peste 18 ani şi carnet de conducere categoriile B, C sau atestat de conducere a tractorului. Vizitatorii au acces gratuit în expoziţie, pe baza invitaţiei nominale care cuprinde şi talonul de participare la Tombola Vizitatorului AGRIPLANTA 2012 şi care se găseşte fie online pe site-ul www.agriplanta.ro, fie în Revista FERMA din luna mai, fie la intrarea în expoziţie.
Accesul auto se face din autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, ieşire Fundulea spre sud, pe DJ402 spre Nana/Olteniţa).