VII LA AGROMALIM ŞI CÂŞTIGI! O junincă gestantă, din rasa Bălțată Românească, cu o valoare de aproximativ 2.000 de euro, este marele premiu oferit în 2017 de organizatorii Târgului Agromalim, cu sprijinul Revistei FERMA, sponsor al tombolei crescătorilor de animale.
La tombola crescătorilor de animale pot participa toţi vizitatorii Agromalim 2017 care au o exploataţie de creştere a animalelor înregistrată în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE), cu cod pentru creşterea animalelor. Fermierii se pot înscrie la această tombolă în zona de expunere animale. Revista FERMA este sponsor. ACVBR Sim va elibera certificatul de origine care atestă valoarea animalului.
Juninca provinde de la Staţiunea De Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad şi are vârsta de doi ani şi patru luni. A fost montată pe 31 ianuarie 2017, cu taurul partener Winston. Mama este o Bălţată Românească cu o producţie de 6.589 de litri de lapte la doua lactaţie, cu 3,14% grăsime şi 3,22% proteină, iar tata este taurul de Bălţată Germană (Fleckvieh) Hutera. Mama acestuia, Wandera, a dat, la a doua lactaţie, 9.914 litri de lapte, cu 5,32% grăsime şi 3,88% proteină.
De asemenea, la Tombola Vizitatorului Agromalim, toţi cei care ajung la târgul de la Arad în perioada 7-10 septembrie 2017 pot câştiga premii oferite de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, organizatorul târgului, și firmele expozante. La Tombola Vizitatorului vor participa toate invitaţiile și biletele de intrare completate cu datele solicitate și depuse în urnă.
Secțiunea de prezentare a taurinelor la Agromalim este realizată, în acest an, în parteneriat cu Asociația Crescătorilor de Vaci „Bălţată Românească” Tip Simmental (ACVBR Sim), asociație conducătoare de Registru Genealogic pentru rasele Bălțată Românescă și Montbeliarde. Vor fi prezente la Agromalim 2017 și asociațiile acreditate pentru RG la rasele Holstein, Brună, Angus, dar și rase de vaci de carne.
Sectorul de ovine de la Agromalim 2017 este organizat în parteneriat cu Asociația Crescătorilor de Ovine ,,Păstorul Crişana” Arad, asociație acreditată pentru conducerea Registrului Genealogic al rasei Țurcană, și cu Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine ,,Mioriţa” Chișineu Criș, asociație acreditată pentru conducerea Registrului Genealogic al rasei Țigaie. Vor fi expuse aproximativ 200 de animale cu valoare genetică ridicată, ovine și caprine din diverse rase și varietăți. Cu sprijinul cadrelor didactice de la USAMVB Timișoara vor fi expuse comparativ avantajele fiecărei rase, vor avea loc prezentări pe teme legate de sisteme de creștere și bunăstare a ovinelor și vor fi dezbătute problemele cu care se confruntă crescătorii de ovine.
De asemenea, la Agromalim 2017 vor fi prezentate și alte specii de animale: cabaline, suine, caprine, animale de hobby.
AGROMALIM se va desfăşoară la Arad, în perioada 7 - 10 septembrie 2017, în Complexul Expo Arad.
Vezi PROGRAMUL COMPLET al AGROMALIM 2017!