Târgul internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje, Agromalim şi-a deschis azi porţile la Arad.
Unul dintre cele mai importante târguri agricole din România, a reunit astăzi la ora 11.00 în sala de conferinţe a CCIAT Arad, mai mulţi fermieri, reprezentanţi ai presei de specialitate, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Vasta experienţă acumulată de către organizatori, parteneri, colaboratori şi expozanţi de-a lungul celor 22 de ediţii şi-a spus cuvântul, şi târgul Agromalim se bucură de un real succes.
La deschiderea oficială au fost prezenţi: ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, consilierul MADR, Gheorghe Vaida, reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţul Arad, prefectul judeţului Arad, Călin Bibarţ, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, preşedintele CCIA Arad, specialişti în domeniul agricol, directorul general ANARZ, Andrei Kocsis şi vicepreşedintele Autoguvernării judeţului Bekes.
După deschiderea oficială, ministrul Tabără a pus o “piatră de temelie”, la o nouă hală pentru expoziţie, tot în cadrul CCIA Arad şi i-a invitat pe fermieri la discuţii, pentru a le oferi răspunsuri şi lămuriri legate de problemele întâlnite în domeniu.
În cadrul programului de astăzi va mai avea loc întâlnirea Energie fără frontiere – Facilitatea accesului întreprinderilor maghiare şi române la energiile neconvenţionale şi inovaţie agrară, în sala de conferinţe, pavilionul B.