Cea de-a XXII-a ediţie Agromalim - Târgul internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje, vă mai aşteaptă astăzi şi mâine, la complexul Expo Arad Internaţional.
Cu un număr record de participanţi în acest an, târgul reuneşte la Arad 250 de expozanţi din România, Ungaria, Italia, Germania, Cehia, Danemarca şi Spania, firme care ocupă spaţiile interioare şi exterioare puse la dispoziţie de către organizatori, fiind prezenţi cei mai importanţi producători şi importatori de produse pentru agricultură şi industria alimentară care activează în România. O bună parte dintre expozanţi sunt firme noi, care nu au mai expus la târgul Agromalim, 40 la sută fiind la prima participare, ceea ce face ca ofertele pe care vizitatorii le pot găsi în târg să fie şi mai atractive.
Ieri s-a desfăşurat la Agromalim „Ziua Fermierului”, prilej cu care atât crescătorii de bovine, cât şi cei de ovine, din toată ţara, s-au întâlnit pentru a dezbate problemele cu care se confruntă şi pentru a stabili priorităţile pe care le au până la finele acestui an.
La adunarea generală a Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR) au participat, printre crescători şi preşedinţii de asociaţii afiliate, şi reprezentanţii noii conduceri, desemnată în luna august: Claudiu Frânc - preşedinte FCBR, Dorel Secară - vicepreşedinte, Marcel Andrei - vicepreşedinte, Nicolae Băcanu şi Victor Chivu - membri în Consiliul director al FCBR. Planurile de viitor ale noii conduceri vor fi prezentate pe larg în revista Ferma din octombrie şi în clipurile video realizate în cadrul târgului Agromalim.
Printre obiectivele FCBR pe termen scurt se regăsesc:
- elaborarea ordinului pentru stabilirea cuantumului CNDP
- acreditarea Federaţiei în vederea preluării şi efectuării COP
- stabilirea relaţiilor de consultare şi negociere cu Ministerul Agriculturii şi instituţiile subordonate
- realizarea unei strategii menite să ducă la ameliorarea şi creşterea efectivului de bovine
De cealaltă parte, crescătorii de ovine au excelat la capitolul prezenţă: peste o sută de oieri şi reprezentanţii asociaţiilor profesionale din întreaga ţară au participat aseară la şedinţa de lucru a Federaţiei Crescătorilor de Ovine RomOvis din cadrul Agromalim. Absent a fost Ioan Câmpeanu, preşedintele Federaţiei. Printre subiectele dezbătute au fost: subvenţia la ovine şi caprine din acest an, situaţia păşunilor şi a plăţilor pe suprafaţă - capitol la care încă foarte mulţi crescători de ovine întâmpină probleme etc.
FERMA MEDIA GRUP oferă marele premiul la Agromalim
Expo Arad Internaţional împreună cu Revista FERMA organizează pe tot parcursul târgului concursuri şi tombole cu premii utile şi atractive.
Premiile sunt oferite de firmele Mewi, Maschio Gaspardo, Maisadour Semences, ITC Seeds, Impar, Procredit Bank, IKR România, Munax, Cheminova, Asociatia Aradeanca - produse tradiţionale, Revista Ferma, Expo Arad Internaţional şi alte companii, cărora le mulţumim pe această cale. Lista completă a firmelor care au oferit premii va fi publicată în numărul din septembrie al revistei Ferma.
Marele premiu va fi acordat mâine, în ultima zi a târgului şi constă într-o moară Tehnofavorit. Un alt premiu important, o maşină de tuns iarba, este oferit de firma Munax. Revista Ferma va acorda la Marea Tombolă premii constând în abonamente pe un an de zile la revista Ferma şi revista Recolte bogate.
La standul A55 al revistei Ferma puteţi participa la Tombola Zilnică şi veţi avea şi şansa de a câştiga marele premiu al expoziţiei.
Tot duminică e şi ziua desemnării celor mai valoroase animale de la Agromalim
Zilele de 10 şi 11 septembrie, organizate cu sprijinul asociaţiilor de crescători de animale - ASVAC Arad, Păstorul Crişana, Mioriţa Chişineu Criş, AGCTR Arad - al ANARZ Bucureşti şi OARZ Arad - sunt dedicate crescătorilor de animale.
Bovinele prezente în expoziţie vor fi bonitate astăzi şi premiate mâine, 11 septembrie, când va fi decernat titlul de Miss Arad celui mai valoros exemplar de Bălţată românească şi se va alege Campioana la rasa Holstein Friză.
Programul de vizitare de mâine, 11 septembrie, ultima zi a ediţiei 2011 a Agromalim, este între orele 9 şi 16.