Colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei străvechi, desigur precreştin, dar care, în timp, a ajuns să facă, s-ar zice, casă bună cu creştinismul.
Cântecele respective atrag norocul său binecuvântarea asupra oamenilor şi gospodăriilor, pentru tot anul care urmează. În vechime, colindele erau "specializate" (de preot, de păstor, de fată mare etc.).
O categorie importantă de colinde sunt strict legate de Crăciunul bisericesc, evocând închinarea magilor (Viflaimul sau Vicleimul - stâlcire a numelui Betleem) sau panică şi viclenia lui Irod (Irozii), culminând cu tăierea pruncilor (cei 14000, pe care Biserica ii pomeneşte pe 29 decembrie). Scenariile sunt simple, cuceritoare în naivitatea lor. Cam în acelaşi timp, flăcăii umbla cu Capra (Turcă, Brezaia) sau cu Ursul, în cete pestriţe şi gălăgioase (că e un obicei păgân se vede şi din aceea că în unele părţi se zice ca astfel de colindători "glumeţi" ar fi părăsiţi vreme de 6 săptămâni de îngerul lor păzitor!), iar copiii cu Steaua ("Cine primeşte steaua cea frumoasă şi luminoasă... ").
Cântecele de stea cu care suntem familiarizaţi astăzi (mai ales "Steaua sus răsare... ") sunt de origine cultă, adeseori chiar bisericească. Plugusorul şi Sorcova sunt legate de înnoirea anului, neavând nici o legătură cu ciclul religios al Crăciunului.
Din păcate, toate par a fi pe cale de dispariţie, sau în orice caz iremediabil compromise de transformarea lor într-o formă de cerşit ţigănesc (extinsa stupid şi penibil cam de pe la Sf. Nicolae şi până la Sf. Vasile). sursa: crestinortodox.ro