Am asistat, pe 26 aprilie, în Aula Magna a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, la un eveniment, ce s-a vrut pompos, cu tema „Reformele Agrare din România, factori determinanţi pentru atenuarea problemelor socio-economice din spaţiul românesc”.
O temă interesantă, dacă e să privim prin prisma istoriei proprietăţii principalei resurse de hrană a poporului din acest spaţiu geografic. Ce m-a mirat însă, a fost totala lipsă a presei din incinta ASAS, de parcă cineva deparazitase împotriva jurnaliştilor cu un pesticid. Pentru că invitaţiile au fost lansate corect iar agenda promitea chiar prezenţa ministrului Agriculturii! Petre Daea, deşi a fost coleg de facultate cu actualul preşedinte ASAS, Valeriu Tabără şi viaţa li s-a mai intersectat în puncte destul de importante, nu-l agreează mai deloc pe fostul preşedinte al Vetrei Româneşti şi ex-ministru al Agriculturii în două mandate. Dar, cred eu, prezenţa ministrului ar fi adus şi mai multă dezamăgire printre aceşti oameni cu minte multă şi cumva rătăciţi prin ei.
Susţinerea în plen a referatelor s-a făcut ca şi cum distinşii academicieni s-ar fi aflat în faţa naţiunii efervescente. Tonul, cuvintele alese, îmbrăcate cumva festiv, au răsunat ca nişte declamaţii. Însă ecoul lor s-a întors dogit înapoi, ca într-un amăgitor şi lipsit de speranţă joc de-a cercul. Ca o teză absurdă în care paralelismul este pus la îndoială într-un plan.
M-am simţit picat cumva din cer la acest eveniment, în care o sumă de oameni imenşi s-au pitit în spatele arătătorului. Ştiu că aceste cuvinte îi vor durea, dar în sinea lor vor şti că îi iubesc necondiţionat, tocmai pentru această inocenţă a cunoaşterii. Pentru că în spatele fiecărui om de ştiinţă zace un copil mirat, dispus să se joace cu infinitul în ciuda oricărei realităţi disperate! Mi-aş dori ca susţinerile de referate sau mai ştiu eu ce alte lucrări simandicoase să fie tratate cu un pic de viaţă. Aduse spre cei care au nevoie de o clipă de lumină, nu ca forme blazate şi lipsite de efervescenţă, ci ca o chemare la cunoaştere prin implicare. Aş vrea ca o asemenea temă importantă, în care aflăm cum s-a plătit, cu sânge şi sudoare, fiecare centimetru de proprietate funciară, să nu fie doar o bifare seacă a unor realităţi trecute. Cum să vă spun ca să nu fiu greşit înţeles?! Comunicarea, inclusiv cea ştiinţifică, trebuie să fie digerabilă şi pentru cei mai puţin obişnuiţi cu limbajul aproape de lemn al acesteia! Pentru că ceea ce s-a spus în Aula Magna de la ASAS este dincolo de o corvoadă searbădă cu care ne-am cam obişnuit, din păcate, în ultimii 30 de ani. Cred că este vremea să se schimbe ceva şi la acest nivel, altfel îndepărtarea de realitatea consensuală va crea prăpăstii de netrecut.
Retorica uzată trebuie cumva şlefuită, adusă la strălucire prin dialog şi implicare emoţională a auditoriului din ce în ce mai restrâns şi extrem de neinteresat.
Recunosc că în discuţiile particulare, mai toţi marii cercetători agricoli sunt minunaţi şi, tocmai de aceea, nu înţeleg de ce nu aleg calea cea mai frumoasă a schimbului de cunoştiinţe?!
Una peste alta, orice popor care nu îşi cunoaşte trecutul este condamnat să nu aibă viitor, iar voi sunteţi obligaţi să ne treziţi interesul şi pentru trecut, dar şi pentru viitor, pentru că domniile voastre au cunoaşterea necesară şi inima pregătită!
Aştept cu nerăbdare să nu mai fiu singurul ziarist la un astfel de eveniment cu o colosală importanţă pentru înţelegerea realităţilor istorico-economice ale impactului reformelor şi revoluţiilor agrare! Pentru că pământul este şi mama şi tatăl nostru şi, chiar dacă nu vrem, în el ne vom întoarce cu toţii. Chiar şi înecaţii acestei lumi!