La 15 decembrie 2015, oierii s-au năpustit, ca la urs, la Parlament, instituţia care a ticluit şi a votat controversata lege a vânătorii (Legea 149/2015), în numele căreia amatorii de plăceri cinegetice au împuşcat câini de la turme.
O prevedere a acestei legi interzice păşunatul peste iarnă până prin aprilie, impunând aşadar o stabulaţie frustrantă oierilor obişnuiţi să-şi poarte turmele pe imaşuri şi în anotimpul rece.
Un grup din Osoi, judeţul Cluj, cerea ferm: ”Vrem animale, nu ajutoare sociale”. Sindicatul Naţional al Crescătorilor de Caprine şi Ovine din România (SNCCOR), filiala Neamţ, fredona cam acelaşi refren: ”Vrem să muncim, nu să cerşim”. Alte mesaje trimiteau explicit la legea vânătorii: ”Aţi terminat treburile ţării, v-a rămas numai număratul câinilor din stâne”. Pe altă pancartă sta scris: ”Cetăţean de rangul 2, dacă eşti cioban la oi/ Dacă puşca-n mână o ai, atunci rangul 1 îl ai”. Câte un ”huoooo!” slobozit din rărunchii nemulţumiţilor reverbera constant în aer şi se izbea de ferestrele uriaşe ale Parlamentului. Pentru aleşii neamului, unii votaţi cu siguranţă şi de către oieri, mesajul a fost unul frust, bine ţintit: ”Hoţii!” Strigătele au fost însoţite de zgomotul tălăngilor, de fluierături, de sunete de trompetă. Ba a fost adus şi un taraf, care a susţinut muzical, cu piese din repertoriul păstoresc, revendicările oierilor.
Detalii despre protestele pornite de la politică şi vânătoare citiţi în revista Ferma, ediţia 1-31 ianuarie 2016!