Bruna de Maramureş, la ceas aniversar
Publicat: 30 septembrie 2009 - 14:00
Bruna de Maramureş a împlinit anul acesta 50 de ani de la recunoaşterea rasei ca populaţie de sine stătătoare, iar Asociaţia Crescătorilor de Taurine “Bruna-Schwyz” Maramureş - (FJACT), împreună cu ANARZ Bucureşti, AGCTR, DADR şi OARZ Maramureş, a dedicat acestei rase jubileul intitulat “Bruna de Maramureş- 50”, în cadrul căruia, pe parcursul întregului an 2009, se desfăşoară manifestări aniversare.
Astfel, după acţiuni precum seminarul din luna februarie, concursurile pe teme zootehnice din aprilie şi mai, Adunarea festivă a ACT “Bruna-Schwyz”, la împlinirea a 18 ani de existenţă, din luna iunie, precum şi colocviul internaţional “Bruna în Europa”, din iulie, membrii ACT au continuat seria de manifestări în perioada 23-24 septembrie, la Sighetu Marmaţiei.
Manifestările, care se înscriu în cadrul Zilelor Zootehniei, au debutat miercuri, 23 septembrie 2009, cu o Conferinţă Naţională pentru rasa “Bruna de Maramureş”, eveniment la care au fost aşteptaţi crescătorii şi specialiştii maramureşeni, precum şi circa 150 de delegaţi din întreaga ţară.
Conferinţa s-a desfăşurat în Amfiteatrul Secţiei din Sighet a Universităţii Babeş Bollyai, unde specialişti din domeniu au susţinut şi au prezentat lucrări tehnice de specialitate, iar împreună cu ceilalţi participanţi au dezbătut teme privind originea şi evoluţia rasei “Bruna de Maramureş”, starea prezentă şi perspectiva ei în competiţia cu alte rase, ameliorarea taurinelor, întreţinerea pajiştilor, asigurarea unei stări de sănătate şi reproductive la taurine etc.
A doua zi, joi, 24 septembrie 2009, sub genericul “Expo Bruna 50”, au fost prezentate exemplare valoroase din rasa “Bruna de Maramureş”, pentru a ilustra gradul mare de variabilitate a rasei, de la tipul mixt, la cel specializat pentru lapte sau cu performanţe deosebite la carne. Expoziţia a avut loc pe terenul Şcolii sportive Sighetu-Marmaţiei.
Tot în această zi, crescătorii şi invitaţii de specialitate au purtat discuţii cu reprezentanţii instituţiilor judeţene şi naţionale, pe probleme de creştere şi ameliorare a rasei, iar după-amiază participanţii au vizitat gospodării şi obiective turistice din zonă.