Reabilitarea sistemelor de irigaţii Crivina-Vânju Mare şi Izvoarele-Cujmir nu poate începe dacă nu vor fi constituite asociaţiile udătorilor de apă, a declarat directorul interimar al Unităţii de Administraţie Mehedinţi a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), Constantin Căprărescu.
Potrivit acestuia, infrastructurile de irigaţii respective, care deserveau o suprafaţă amenajată de 74.644 de hectare, sunt peste 75% distruse (canalele colmatate, staţiile de pompare dispărute), doar în zona Pristol acestea mai fiind conservate întrucât, după 1989, au rămas în patrimoniul ANIF. „În ceea ce ne priveşte, am obţinut aprobarea pentru notele de fundamentare şi documentaţiile de avizare a investiţiilor ce le putem efectua în acest perimetru, dar nu există formate structurile agricole care să beneficieze de apa transportată. Noi trebuie să încheiem contracte cu reprezentanţii acestora pentru furnizarea apei de irigaţii, altfel nu se justifică cheltuirea fondurilor băneşti care se ridică la câteva milioane de euro”, a afirmat Constantin Căprărescu, potrivit Agerpres.
Asocierea rămâne un "obstacol" greu de trecut
Preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli (APA) Mehedinţi, Cornel Stroescu, a precizat că în comunele Pristol şi Gârla Mare vor fi înfiinţate şase organizaţii ale udătorilor de apă care vor putea, prin atragerea a câte un milion de euro fiecare să-şi refacă reţeaua de canale şi să-şi achiziţioneze echipamentele necesare irigării a aproximativ 40.000 de hectare terenuri agricole. Acesta susţine că cereri de apă pentru irigaţii sunt în această parte a judeţului unde s-a accentuat fenomenul de deşertificare, numai că este greu de convins oamenii că trebuie să adere la o formă legală de organizaţie agricolă. „Pentru repunerea în exploatare a sistemelor de irigaţii din Mehedinţi este necesară, într-adevăr, intervenţia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale care este dispus să ne sprijine în implementarea unor fonduri europene nerambursabile, dar nu trebuie să lipsească nici interesul agricultorilor care nu riscă nimic dacă respectă reglementările în vigoare privind refacerea şi exploatarea eficientă a infrastructurii de irigaţii”, a afirmat Stroescu.