Ministrul Daniel Constantin a confirmat că are programată pentru luni, 16 martie, la ora 9.30, o întâlnire cu fermierii și cu procesatorii de lapte pe tema reducerii TVA.
Reducerea TVA la lapte nu a fost inclusă, deocamdată, în proiectul noului Cod fiscal, din pricina unei dispute iscată între fermieri și procesatori. Reamintim care sunt nemulțumirile ambelor părți. Fermierii nu sunt de acord ca laptele să plece din fermă cu un TVA mai mic de 24%. Procesatorii, la rândul lor, nu sunt dispuși să cumpere laptele cu TVA de 24% și să vândă brânza la raft cu un TVA de 9%.
Nicușor Șerban, fermier și președinte RomLacta, ne-a declarat că fermierul este oricum lovit de scăderea cu 30% a prețului laptelui. E dificil să-și acopere cheltuielile din fermă și nu-și permite să aștepte 45 de zile până când statul îi rambursează TVA.
Procesatorii, prin vocea lui Dorin Cojocaru, președintele APRIL, spun că nu sunt dispuși să-și asume această diferență. Să ia laptele cu TVA de 24%, iar la produsele procesate să accepte un TVA de 9%. Dorin Cojocaru ne-a declarat că procesatorii vor prefera să cumpere lapte mai ieftin din Polonia.
După declanșarea scandalului, au fost și oameni care au venit cu soluții. Călin Fărgaciu, director al cooperativei Someș-Arieșul, a propus ca grupurile de producători și cooperativele să cumpere TVA cu 24% de la membrii lor și să îl vândă procesatorilor cu 9%. Reprezentanții cooperativelor vor recupera de la stat diferența de TVA. Ideea este susținută de cooperative din Timiș, Satu Mare și Sălaj. Călin Fărgaciu a spus că participă și el la întâlnire. Vom reveni cu amănuntele negocierii de la Ministerul Agriculturii.