Adama
AGRICOVER

Timiş: Încep controalele transporturilor de cereale

Publicat: 13 iulie 2011 - 19:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Începând de miercuri, 13 iulie a.c., pe şoselele din judeţul Timiş se vor efectua controale ale transporturilor de cereale, pentru a preveni evaziunea fiscală.

„Având în vedere faptul că la ora actuală campania de recoltare a grâului este în plină desfăşurare, pentru a se depista eventualele cazuri de încălcare a legii la transportul cerealelor, s-a stabilit că, începând de astăzi (miercuri - n.r.), se vor efectua controale pe şoselele din judeţ. Comisia va verifica, prin intermediul echipelor de control, existenţa şi legalitatea documentelor referitoare la produsele agricole ale societăţilor comerciale, precum şi a documentelor deţinute de conducătorii autovehiculelor”, de precizează într-un comunicat al prefecturii Timiş.

Hotărârea de control a fost luată în urma şedinţei Comisiei mixte pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii, transportului, depozitării şi comercializării produselor agricole la nivelul judeţului Timiş, care a avut loc miercuri la Prefectura Timiş, întâlnire la care au participat, alături de prefect, reprezentanţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş, ai Gărzii Financiare, ai Direcţiei Agricole Timiş, ai Inspectoratului de Poliţie Timiş, ai Autorităţii Rutiere Române Timiş, ai Poliţiei de Frontieră Timiş şi ai Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timiş.

Anul trecut, în Timiş au fost confiscate 852 de tone de cereale (grâu şi porumb), în valoare de aproape 450.000 de lei, reprezentând cea mai mare cantitate confiscată în ultimii 20 de ani, fiind reţinute şi arestate două persoane.

 

Vizualizat: 2398 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta

Pentru a vizualiza pagina dorita, trebuie sa intrati in acontul dumneavoastra!
Utilizator inregistrat

Sunt deja un utilizator inregistrat.

Utilizator nou

Sunt utilizator nou, inregistrez

Doar utilizatorii inregistrati pot vizualiza pagina.

Video

Echipamentele pentru erbicidat Toselli

Echipamentele pentru erbicidat Toselli

Compania italiană Toselli produce o gamă foarte variată de maşini de erbicidat, purtate şi tractate, cu rezervoare de la 600 până la 4000 de litri şi rampe cu o lungime de la 6 la 30 de metri. Echipamentele Toselli sunt recomandate pentru aplicaţii universale pentru culturile de câmp şi în fermele horticole. Seria Marvel este dedicată fermelor medii-mari şi utilizare intensivă. Eficienţa anti-drift a sistemul patenat Toselli "AirSpray dualcone" ("mâneca de aer") şi rampele din oţel inox pentru care compania oferă o granţie pe viaţă pentru coroziune sunt principalele caracteristici ale echipamentelor Toselli.

Interviu cu Marius Mitra - reprezentant Toselli în România

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La furat...

La furat...
Doi lupi se duc să fure oi. Detalii