ANUNȚ OFICIAL! Ministrul agriculturii Adrian Oros a anunțat astăzi că este pregătită suma de 40 de milioane de euro pentru plata subvenției la tomatele cultivate în spații protejate. Cuantumul subvenției este de 3.000 de euro/1.000 mp cultivați cu roșii în spații protejate.
Avem 40 de milioane de euro alocate pentru prima sesiune, iar pentru cei care vor produce tomate în spații protejate în toamnă, la rectificare (bugetară n.r.) dacă va fi nevoie, vom completa. Deocamdată, avem doar 5.874 de dosare (de înscriere în Programul Tomata pentru acest an n.r.). Sigur că mai avem 10 zile până când se epuizează termenul de depunere, dar anul trecut erau cam 20.000 de dosare. Sigur, unii s-au orientat să depună cererile pentru sesiunea din toamnă pentru că și acolo există o perioadă descoperită și pot să-și valorifice mai bine producțiile. Nu vă ascund, au fost ani în care fermierii beneficiari ai acestei măsuri nu reușeau să vândă producția de roșii pentru că era o inflație de roșii pe piața românească și, cel puțin în statistici, cercetînd datele de la INS (Institutul Național de Statistică n.r.), aproape în fiecare an importurile de roșii au crescut deși s-au alocat sume consistente. Vă amintesc că anul trecut au fost alocate 62 de milioane de euro doar pentru Programul Tomata. Dar impactul macroeconomic nu a fost cel care a fost, probabil, gândit la început. Vom vedea anul acesta cum evoluează.
Repet, toți cei care sunt beneficiari corecți și lucrează corect și sunt legumicultori, de regulă în bazinele legumicole consacrate, și care au trecut și la această formă de a cultiva, în spații protejate, astfel încât consumatorul român să aibă acces la produse românești, atât primăvara devreme, cât și toamna mai târziu , vor fi plătiți pentru această muncă a lor. Ceilalți care vor încerca să fenteze, cu siguranță nu vor primi această sumă, a declarat astăzi ministrul agriculturii.
Adrian Oros a adăugat că în județul Olt, unde sunt cei mai mulți fermieri care au beneficiat de această subvenție, a fost deschisă o anchetă penală care vizează dosare respinse inițial de la plata subvenției, dar care au fost ulterior reînregistrate și pentru care s-au făcut plățile.
CITEȘTE ȘI: ANUNȚ MINISTERUL AGRICULTURII pentru SUBVENȚIA DE 3.000 EURO LA ROȘII!